CNAS: Persoanele ce obţin venituri din drepturi de autor şi pe cartea de muncă plătesc de două ori

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a declarat vineri, 20 august, că persoanele care obţin venituri din drepturi de autor, dar şi pe cartea de muncă plătesc de două ori contribuţia la asigurările sociale de sănătate, informeaza Money.ro.

Sunt trei situaţii:

  • Una care vizează persoanele ce obţin venituri, altele decât din drepturi de autor, şi care plătesc contribuţia la asigurările de sănătate.
  • Apoi, sunt cei care primesc venituri din drepturi de autor, dar au şi carte de muncă. Aceştia plătesc de două ori contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Adică, o dată pentru drepturile de autor, iar a doua oară pentru cartea de muncă”, a precizat preşedintele CNAS.
  • A treia categorie este reprezentată de persoanele care obţin doar ocazional venituri din drepturile de autor. „În acest caz, nu este plătită contribuţia la asigurările sociale de sănătate”, a mai spus preşedintele CNAS, Lucian Duţă.
Citeste si:  Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu au viziuni diferite asupra cotei unice, dar prevăd o creştere a TVA

Guvernul a aprobat, pe 2 august, normele metodologice de aplicare a ultimelor modificări efectuate la Codul Fiscal, prin care a fost extinsă baza de impozitare, norme care reglementează inclusiv sistemul de impunere în cazul persoanelor plătite prin drepturi de autor.

Conform proiectului normelor de aplicare a Codului Fiscal, veniturile din drepturi de autor vor fi incluse în categoria celor obţinute din activităţi independente, astfel încât impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii nu vor fi recalculate şi datorate solidar de către plătitor şi beneficiar.

Citeste si:  Numărul de brevete pe domeniul auto, neînsemnat în România

În situaţia persoanelor care realizează lunar venituri de natură profesională, baza de calcul a contribuţiilor individuale reprezintă cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, din toate sursele de venit, în situaţia in care acest cuantum nu depăşeşte echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, sau echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie, în situaţia în care cuantumul total net al veniturilor de natură profesională realizate lunar, din toate sursele de venit, este mai mare decât echivalentul acestui plafon.

Contribuţiile individuale vor fi impuse inclusiv în situaţia în care veniturile de natură profesională sunt realizate de persoane pentru care asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj este în prezent facultativă.

Citeste si:  ANRE propune anularea calendarului de liberalizare a pieţei gazelor pentru consumatorii non-casnici

Persoanele asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii, nu vor plăti contribuţii individuale de asigurări sociale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata