Mituri despre români şi România demontate

România a fost grânarul Europei, românii s-au născut poeţi, iar poporul nostru debordează de inteligenţă, sunt câteva din miturile despre români demontate intr-un articol publicat în  Gândul.

Renumele de „grânar al Europei” pe care ţara noastră îl are se trage de la o întâmplare excepţională petrecută în 1938. Profesorul Ioan Nicolae Alecu, de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice din Bucureşti, povesteşte că în acel an s-a produs o criză mondială a grâului, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile. România a exportat atunci trei milioane de tone de grâu, însă cu costuri mari pentru români. „Problema e că a fost exportat aproape tot grâul, iar ţara s-a confruntat cu o criză a pâinii”, spune Alecu.

Citeste si:  De ce România depăşeşte Bulgaria la tranzitul de gaze

Nici măcar acest efort nu poate fi suficient pentru a sta la baza mitului de „grânar al Europei”, pentru că în 1938 producţia medie la hectar a fost de 700 kg de grâu, iar vecinii bulgari au obţinut o cantitate dublă (1.440 kg). „Ei au fost însă mai raţionali şi nu şi-au exportat toată pâinea”, spune profesorul, adăugând că nici până în 1938 şi nici după aceea România nu s-a putut mândri cu o producţie însemnată de grâu.

Românul s-a născut poet. Este afirmaţia lui Vasile Alecsandri şi marchează apariţia unor generaţii de scriitori care au construit literatura românească. Directorul Centrului Naţional al Cărţii, instituţie care se ocupă cu popularizarea şi cu traducerile scriitorilor români în străinătate, crede că ar fi vorba de fudulie.

Citeste si:  Ministerul Turismului cere explicaţii realizatorilor brandului turistic al României

„Poate că din fudulie sau, mai curând, din autoironie, ca o consolare pentru faptul că suntem lipsiţi, în general, de seriozitate, de acribie, de mândria lucrului bine făcut, sau dintr-o profundă frustrare, ca o justificare pentru lipsa de pragmatism pe seama căreia românul tinde să-şi pună eşecurile”. Scriitorul Horia Gârbea crede că românii au mulţi poeţi, însă la „categoria amatori”. „Românii sunt poate mai înclinaţi să scrie ca amatori, aşa cum italienii să cânte ca amatori. Dar profesioniştii se aleg, după ce au talent, în măsura în care au cultură, tenacitate, inteligenţă”.

Citeste si:  O invenţie pe zi: Poligraful


Românii sunt inteligenţi, este un alt mit care, cel puţin statistic, se confirmă.
97,6% dintre românii adulţi sunt alfabetizaţi şi participăm anual la cel puţin 15 concursuri internaţionale pe discipline, atât la seniori, cât şi la juniori, cu loturi care însumează 90-100 de elevi. 90% dintre aceştia se întorc acasă cu medalii.

Româncele sunt cele mai frumoase femei din lume, dar, potrivit cercetărilor, nu şi cele mai îngrijite. Româncele se află pe penultimul loc într-un studiu realizat în 13 ţări din Europa de Sud-Est, în funcţie de câţi bani sunt cheltuiţi anual pe produse cosmetice şi de îngrijire personală.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata