Copacii absorb tot mai puţin carbon

Stocarea naturală de CO2 în vegetaţie scade în permanenţă începând din anul 2000, consecinţă probabilă, dar neaşteptată, a încălzirii climatice care-i îngrijorează pe oamenii de ştiinţă, scrie cotidianul Le Figaro de marţi.

Rezultatul este pe cât se surprinzător, pe atât de îngrijorător: arborii nu mai pot absorbi carbon. De 10 ani, cantitatea de carbon absorbită în mod natural de vegetaţie scade într-una, explică doi cercetători de la Universitatea din Montana (Statele Unite), într-un articol apărut recent în revista ‘Science’. Cei doi autori au ajuns la această concluzie în urma analizelor datelor obţinute de sateliţii NASA.

Un studiu similar, realizat în 2003, arătase totuşi că, între 1982 şi 1999, încălzirea climatică a contribuit la o mai bună captare a bioxidului de carbon de către plante. Condiţiile climatice au favorizat creşterea vegetaţiei care, dezvoltându-se, absorbea mai mult bioxid de carbon.

Vegetaţia conţine substanţe (dintre care cea mai cunoscută este clorofila) ce le permit să capteze carbonul din CO2 şi să elimine dioxigenul rămas,
cu ajutorul energiei luminoase. Această ‘respiraţie inversă’ le permite organismelor să alcătuiască lanţuri carbonatate, indispensabile dezvoltării lor.

Autorii studiului nu vor totuşi să dramatizeze. ‘Absorbţia trebuie supravegheată sistematic pentru a determina dacă această variaţie este la 10 ani sau este vorba despre un punct de cotitură în captarea naturală de carbon, provocată de schimbările climatice’, spun ei.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.