Liberalii şi social-democraţii nu vor vota proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii

Cristina Pocora şi Dorel Covaci, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal (PNL) şi, respectiv, Partidului Social Democrat (PSD), au declarat miercuri (25 august 2010) la finalul dezbaterilor pe tema Legii pensiilor din Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, că nu vor vota forma actuală a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii.

‘Vreau să subliniez că ţine şi de mobilizarea arcului guvernamental (votul proiectului de lege, n.r.). Ar avea majoritate să treacă prin Comisie dacă s-ar mobiliza, această lege. Ceea ce subliniez este că Partidul Naţional Liberal, alături de Partidul Social Democrat, nu suntem de acord să trecem această lege. Dacă vor s-o treacă, să se mobilizeze, pentru că au avut astăzi absenţi, dar fără votul nostru’, a afirmat Cristina Pocora.

La rândul său, social democratul Dorel Covaci a menţionat că valoarea punctului de pensie propus, de 45 la sută, reprezintă un drept câştigat al pensionarilor şi că noua lege ar putea afecta pe o perioadă mai lungă de timp această categorie de oameni.

‘Am avut răbdarea să stăm până la articolul 102 şi aţi văzut că nu a trecut niciun amendament din partea noastră. Aţi văzut, şi ştim cu toţii, că această lege a pensiilor este mai rea decât actuala lege a pensiilor, dar ei (PDL, n.r.) o vând cu un ambalaj că totul este foarte bun. Nu s-a mai putut răbda la articolul 102, când nu s-a respectat valoarea punctului de pensie la 45 la sută, un drept câştigat de pensionari.

Citeste si:  Peşterile de la Piscul Negru, obiective de interes pentru turismul de explorare şi aventură

Partidul Social Democrat nu este de acord să sacrificăm această generaţie de pensionari, aceşti oameni care se vor pensiona. Ei pot să se mobilizeze să treacă această lege, dar şi prin faptul că au fost înlocuiţi unii membri din comisie care aveau ce să spună şi ştiau ce nu este bine în această lege. Au preferat să aducă buni vorbitori ca să facă declaraţii politice, dar fără să aducă îmbunătăţiri acestei legi’, a spus Covaci.

Acesta a adăugat că partidul pe care îl reprezintă nu va dori să mai participe la astfel de dezbateri. ‘Cineva trebuie să se gândească la faptul că această maşină de vot care s-a transformat practic într-o morişcă de vot va trebui odată să se oprească pentru că aici este vorba de o lege care o gândim pe o perioadă mai lungă de timp şi care va afecta cea mai defavorizată categorie de oameni: pensionarii. De aceea, noi nu putem să fim părtaşi la această mascaradă’, a atenţionat social-democratul.

Deputaţii din Comisia de muncă s-au întâlnit, miercuri, pentru a discuta proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, dezbatere la care a participat şi ministrul Muncii, Mihai Şeitan.
După aproape patru ore de dezbateri, în care au fost inserate cinci minute de pauză pentru consultări, lucrările au fost suspendate din lipsă de cvorum, după ce reprezentanţii PNL şi PSD, Cristina Pocora, respectiv Dorel Covaci, au părăsit sala în semn de protest pentru nevotarea amendamentului privind stabilirea punctului de pensie la 45 a sută din salariul mediu.

Citeste si:  Taxele pentru procesarea vizelor temporare SUA vor creşte începând cu 4 iunie 2010

‘Creşterea valorii punctului de pensie la 45 la sută este o măsură indezirabilă dar imposibil de aplicat la ora actuală’, a afirmat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Mihai Şeitan. La scurt timp după aceea, s-a trecut la votarea amendamentului referitor la acest subiect, care, în cele din urmă, a fost respins cu 7 voturi ‘împotrivă’ şi 4 ‘pentru’.

Iniţial, în data de 16 iunie, deputaţii au decis, în plen, să retrimită, la propunerea PDL, Comisiei de muncă proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, care avea termen de adoptare o săptămână.
Propunerea a fost făcută de către liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, care a arătat că proiectul prezintă nişte inadvertenţe, motiv pentru care a solicitat retrimiterea la Comisia de muncă pentru o săptămână. Această propunere a fost susţinută şi de PSD.

Pe data de 23 iunie, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis prelungirea termenului de depunere a raportului pentru proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice până la 1 septembrie. Următoarea şedinţă pe tema proiectului de Lege a pensiilor va avea loc după 1 septembrie, la o dată ce va fi anunţată ulterior.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner