Ameninţarea unor noi furtuni solare

De mai multe luni, oamenii de ştiinţă au atras atenţia că Soarele s-a trezit dintr-o lungă letargie şi că se pregăteşte să intre într-o activitate nemaiîntâlnită până acum, informează ziarul ABC.

Aceste mişcări solare provoacă explozii care, dacă ajung la un anumit grad de violenţă, ar putea ‘prăji’ întregul nostru sistem electric şi desfiinţa sistemele de comunicaţie şi de navigaţie prin satelit. Deja s-au înregistrat câteva din aceste erupţii cu o forţă neobişnuită, deşi deocamdată nu au fost decât un avertisment.
Acum noua şi impresionanta imagine a astrului captată de sonda NASA denumită Observatorul Dinamicii Solare (SDO, în engleză), arată ceva deloc liniştitor, o gaură în coroana solară, o zonă unde câmpul magnetic se deschide şi permite ca vânturile solare să poată să iasă.

Spre această gaură se poziţionează acum Pamântul, ceea ce ar putea produce o furtună geomagnetică care i-ar putea afecta pe oameni. Această nouă imagine a Soarelui a fost obţinută la 20 de august cu ajutorul unui instrument proiectat pentru a obţine imagini helioseismice magnetice (HMI) cu care este echipată sonda SDO.

Citeste si:  Europa rămâne divizata în privinţa negocierilor asupra climei

Liniile câmpului magnetic sunt codificate în culori: cele albe arată câmpurile magnetice care sunt închise – altfel spus cele care nu lasă să scape vânturile solare – iar liniile aurii, câmpurile deschise care sunt permeabile acestor vânturi.
Pentru oamenii de ştiinţă, înţelegerea acestui mecanism este foarte importantă, având în vedere că după părerea lor furtunile solare sunt provocate de schimbările de structură şi de conexiune a acestor câmpuri.

Găurile din coroana solară sunt vaste regiuni mai puţin dense şi mai reci decât ariile care le înconjoară. Gaura permite un flux constant de înaltă densitate a plasmei şi provoacă o creştere în intensitate a efectelor vântului solar asupra Terrei, când o gaură de acest tip se poziţionează în dreptul planetei noastre.

Citeste si:  Maserati va începe să producă primul său SUV, în 2015
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner