Decalajul dintre generaţii nu se limitează doar la Polonia. Şi în Marea Britanie aceaşi graniţă rigidă îi împarte pe polonezi în imigranţi „politici” (post-al doilea război mondial) şi „economici” (post-aderare la UE).
Noii imigranţi economici sunt departe de tradiţiile culturale ale imigranţilor politici postbelici, comentează un articol publicat în ediţia de miercuri a ziarului britanic The Guardian.
Sociologul Michal Garapich îşi începe una din lucrări citând o membră activă a organizaţiei London Citizens care, atunci când a fost întrebată de un corespondent TV polonez despre relaţia ei cu organizaţiile din vechea Polonie (diaspora poloneză) cu sediul în Marea Britanie, a declarat: „Sunt o poloneză care trăieşte la Londra, dar nu mă identific cu Polonia.”
Marek Kazmierski, editorul unei edituri independente din Londra, care a emigrat cu familia sa din Polonia comunistă, la vârsta de 12 ani, a scris într-un articol: „Mi-am petrecut ultimul an lucrând cu polonezi din Marea Britanie privind diferite proiecte de integrare culturală. Am fost uimit tot timpul de cantitatea de suferinţă pe care suntem capabili să ne-o provocăm unii altora. Lupte în presă, în cadrul grupurilor comunitare, între centre culturale. Nu în Polonia. Aici, în ţara belşugului”.
Cauza principala a divizării pare a fi motivaţia pentru migraţie. Potrivit unui alt sociolog, George Kolankiewicz, diaspora poloneză are probleme privind depăşirea diferenţelor dintre cei care au emigrat din motive politice şi cei care au plecat pentru a găsi locuri de muncă. Primii, spune el, „nu sunt dispuşi să rămână la caracteristica lor definitorie iar ultimii sunt incapabili de a fi altceva decât imigranţi economici”.
Cu toate acestea, Garapich consideră că cele două lumi sociale ale „refugiaţilor odiseeni” şi noilor veniţi reflectă cele două feţe ale societăţii poloneze, care este profund divizată nu numai de prăpastia dintre generaţii, ci şi de diferenţe de clasă şi culturale. Noii imigranţi sunt orientaţi către piaţă şi conduşi de individualism, consumism şi succes. „Există puţin spaţiu pentru ‘conservarea’ unui anumit set de tradiţii specifice imigranţilor polonezi şi a ideilor politice care au modelat istoria diasporei poloneze”, scrie el.
Imigranţii polonezi postbelici au invocat în mod regulat naţiunea acasă, în adunări comunale, lecţii la şcoală şi slujbe religioase. Dar mulţi tineri polonezi care s-au stabilit în Marea Britanie după 2004 îşi petrec Crăciunul în ţări calde în loc să împodobească bradul.
Concluziile sondajului de opinie al asociaţiei Polarity UK, efectuate în rândul imigranţilor post-aderare, anul trecut, arată că 41% dintre respondenţi nu merg deloc la biserică iar 37% merg mai rar decât obişnuiau în Polonia.
Tinerii polonezi comunică unul cu celălalt folosind limba engleză sau „Ponglish” – un hibrid lingvistic creat prin introducerea de cuvinte englezeşti în limba lor – şi doar puţini îşi trimit copiii la şcolile de sâmbătă unde ar putea învăţa limba, literatura şi istoria Poloniei. Mai mult, nou veniţii nu fac parte din nicio organizaţie etnică şi tind să aibă o atitudine oportunistă faţă de concetăţeni de-ai lor.
„Polonezii divizaţi” a devenit mai mult decât o expresie uşor de reţinut – este acum un adevăr trist, atât în Marea Britanie cât şi în Polonia, scrie The Guardian. Războiul lor este o cauză pierdută. Divizările de generaţie, de clasă şi culturale vor exista indiferent dacă le place sau nu, conchide analiza.