Procesele în care se ridică excepţii de neconstituţionalitate nu mai pot fi suspendate

Legea care modifica organizarea si functionarea Curtii Constitutionale a fost adoptata in aceasta saptamana de Senat, urmand sa intre in vigoare de la 1 septembrie, dupa ce presedintele Basescu o va promulga. Astfel, in urma modificarilor adoptate, procesele nu vor mai putea fi suspendate in cazul rdicarii unei exceptii de neconstitutionalitate, informează Avocatnet.ro.

Propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, a Codului de procedura civila si a Codului de procedura penala a fost adoptata marti de plenul Senatului, cu 69 de voturi pentru si 41 impotriva.

Citeste si:  Vinul lui Nikita Hrusciov, reprodus cu bani europeni de Florin Călinescu

Legea vizeaza, printre altele, eliminarea efectului suspensiv a judecarii unei cauze judiciare in cazul invocarii exceptiei de neconstitutionalitate.

Astfel, proiectul abroga alineatul 5, art 29 din legea nr 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, prin care se prevedea ca „pe perioada solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate judecarea cauzei se suspenda.”

”Proiectul de lege vine sa constituie o intoarcere radicala de macaz in privinta CCR, astfel incat in nici un proces de pe rolul instantelor de judecata in care se vor ridica exceptii de neconstitutionalitate, NU se va mai putea decide de catre judecator suspendarea solutionarii cauzei pana la pronuntarea CCR”, considera initiatorul actului normative, senatorul Iulian Urban.

Citeste si:  Raportul CE ratează problemele reale ale sistemului judiciar

Astfel, in cazul in care ( judecarea cauzei nefiind suspendata), Curtea Constitutionala constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care au facut obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, legea adoptata prevede o noua cauza de revizuire.

Ca urmare a acestor modificari, in situatia in care se constata neconstitutionalitatea unei dispozitii cu care a fost sesizata, Curtea Constitutionala va comunica hotararea sa nu numai Parlamentului si Guvernului, ci si instantei care a facut sesizarea.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata