Sănătate cu carnet de partid: Partidele îşi împart ca la tarabă conducerea spitalelor

Nici nu au preluat bine în administrare spitalele şi reprezentanţii partidelor au şi început să-şi dispute şi să-şi împartă locurile în consiliile de administraţie ale acestor instituţii.

Primul pas l-a făcut Bucureştiul, cel mai important oraş al ţării. Consilierii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-au împărţit, în funcţie de algoritmul politic, locurile în consiliile de administrare în 24 de spitale trecute în administraţia Municipalităţii, asta în ciuda faptului că Sorin Oprescu, el însuşi medic şi fost director al Spitalului Universitar şi al Spitalului Elias, promitea că numirile în consiliile de administraţie nu vor fi pe criterii politice, menţionează Ziarul financiar.

Citeste si:  Instituţiile de stat fac în continuare angajări, deşi Guvernul clamează restructurarea

PDL va avea, aşadar, 24 de reprezentanţi în consiliile de adminis­traţie de la 13 spitale ale municipalităţii, de la PNL sunt nouă în şase spitale, PSD are şapte în cinci unităţi, iar PNG are doi reprezentanţi în două spitale, aceştia fiind desemnaţi în şedinţa de miercuri seară a CGMB.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, declara sâmbătă, că în cele 21 de spitale ale municipalităţii vrea manageri profesionişti, nu angajaţi pe criterii politice, precizând că în acest sens va fi organizat un concurs „fără încărcătură politică”. Concursul pentru funcţia de manageri sunt organizate după alegerea consiliilor de administraţie.

Citeste si:  "Ziua Bărbatului" sărbătorită în Parcul Copiilor din Capitală

Însă cum faci concurs, cum angajezi „profesionişti” în spitale când ţi-ai împărţit, deja, politic funcţiile în conducerea spitalelor? „Să vă spun ceva. Eu nu mai sunt directorul economic al Spitalului Clinic de Urgenţă (Floreasca – n.n.) pentru că nu sunt de la PDL. Nu este, fără discuţie, normal să împarţi funcţii pe criterii politice. Câtă vreme se menţine această practică nimic nu va merge”, arată fostul director financiar-contabil al Spitalului Floreasca, Florian Stroe, actualmente doar economist în cadrul biroului de audit al instituţiei.

Citeste si:  ACEA: Dacia, lider la creşterea vânzărilor de autoturisme în UE, în luna februarie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata