Rănile adânci din psihicul soldaţilor americani

Prin retragerea SUA din Irak, sau cea a Spaniei din Afganistan ‘cât mai repede posibiľ, războaiele nu se termină. Sechelele fizice sau cele mentale, mai adânci, lasă o urmă de neşters între trupele combatante.

Peste o treime din soldaţii americani care s-au întors din Irak vor avea nevoie de psihoterapie, notează marţi ziarul La Razon. Doar la Kabul şi la Bagdad, armata americană primeşte până la 3.500 de cereri de sprijin psihologic în rândul trupelor. Sunt soldaţi profesionişti, dar primele efecte ale războiului apar după mai multe experienţe trăite pe front.

Ethan McCord a fost unul din primii ajunşi la faţa locului: un grup de presupuşi insurgenţi fusese atacat cu rafale de mitralieră de un elicopter Apache în plină stradă a Bagdadului în 2007. Gloanţele de 30-mm făcuseră ravagii printre victime îşi aminteşte McCord.
‘Partea superioară a capului unui bărbat lipsea compleť, aminteşte el într-un interviu acordat revistei Time. ‘Un alt bărbat rămăsese fără partea de jos a bustului….

Un altul îşi pierduse un picior… Nu mai văzusem niciodată aşa ceva’, povesteşte el. Apoi McCord a auzit plânsetele unui copil din interiorul unei furgonete negre, care fusese lovită de gloanţe. Înăuntru a găsit o fetiţă speriată şi rănită. Alături de ea se afla un copilaş acoperit de sânge.
Tatăl zăcea pe scaunul din faţă fără viaţă. Poziţia lui arăta că a vrut să-şi apere copii când a fost lovit în plin. McCord nu îşi putea lua ochii de la cei doi copii. ‘Am început să văd imagini ale celor doi copii ai mei la întoarcerea mea în Kansas’.

Niderland a definit în 1960 sindromul supravieţuitorului care trăieşte stări de anxietate şi temeri ce se acutizează mai ales în timpul somnului, care se învinovăţeşte pentru că a trăit, este cuprins de un sentiment de frustare, de disperare şi de reticenţă faţă de relaţiile umane şi manifestă în general o atitudine acută de neîncredere’. Retragerea din Irak nu va închide rănile atât de uşor. Întoarcerea acasă nu va pune capăt zbuciumului sufletesc al veteranilor.

Este un proces care din punct de vedere economic presupune milioane de euro în pshihoterapii pentru revenirea la normalitate. Sfârşitul războiului este ‘o problemă’ pentru care SUA nu sunt pregătite. Se estimează că există cu 20 la sută mai puţin terapeuţi dintre cei de care au nevoie militarii, aflaţi uneori în situaţii critice precum riscul de sinucidere.

Tulburări psihice, stări depresive, tulburări emoţionale, comportamentale, abuz de alcool sau de alte substanţe, sunt câteva de lunga listă a bolilor. Tulburările din cauza stresul posttraumatic este efectul cel mai răspândit. După cel de-al doilea război mondial s-au implementat sisteme de detectare a simptomelor la soldaţi înainte de a fi trimişi pe front printr-un chestionar special.

Sau prin prezenţa de specialişti în sănătate mentală pentru a ajuta la recuperarea rapidă a soldaţilor, fără să fie nevoie de internarea lor. Reacţiile psihotice sunt frecvente. Stresul de luptă presupune o supratensiune psihică, iar 17 la sută din soldaţi suferă ulterior de depresie gravă, anxietate sau devin dependenţi de unele substanţe.
‘Experienţa vulnerabilităţii şi a pericolului, lipsa de apărare şi teroarea pot marca profund psihicul unei persoane.

Spectacolul violenţelor, torturilor, asasinatelor sau execuţiilor în masă, al bombardamentelor sau exterminării unor sate întregi sunt în sine experienţe traumatizante care depăşesc reacţiile individului aflat în situaţii extreme’, este de părere doctorul Liuba Yamila Peńa Galban.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata