Anca Boagiu – propusă pentru portofoliul Transporturilor

Anca Boagiu a fost propusă pentru portofoliul Transporturilor. Anca Boagiu, senator PDL, a mai deţinut acest portofoliu în perioada 27 iunie-28 decembrie 2000 şi a fost vehiculată ca posibil ministru în ultimii ani de fiecare dată când au avut loc schimbări la Transporturi.

Anca Daniela Boagiu, senator PDL de Bucureşti şi vicepreşedinte al Senatului, s-a născut la 30 noiembrie 1968, la Constanţa. Absolventă a Facultăţii de Construcţii, secţia Hidrotehnică din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa (1995).
Asistent director general Compania SECoL Spa, Italia (1994-1995), diriginte de şantier în cadrul aceleiaşi companii (1995-1996); inginer expert Credite Externe în cadrul Administraţiei Naţionale a Drumurilor (1996-1997); expert Credite Externe în Ministerul Transporturilor, Direcţia Generală de Relaţii Financiare Externe (1997-1999); administrator proiecte cu finanţare externă în cadrul Unităţii de Management şi director al Unităţii de Implementare a Programului RICOP (1999-2000).

Citeste si:  Cât costă să construieşti o casă cu trei dormitoare: 70.000 euro

Este membru al Partidului Democrat (PD), din 2000. A deţinut funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Naţional al PD şi a fost co-preşedinte al Alianţei D.A. PNL-PD, Sector 2, Bucureşti; secretar executiv al Departamentului economic din cadrul Biroului Permanent Naţional al Partidului Democrat; preşedinte adjunct pentru relaţii internaţionale al Organizaţiei Femeilor Democrate; coordonator al strategiei de gen pe municipiul Bucureşti; coordonator al Grupului de lucru pentru elaborarea politicilor de transport, turism şi servicii al Guvernului din umbră.

În prezent este vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal şi preşedinte al Organizaţiei PDL Sector 2 Bucureşti. Deputat PD de Bucureşti în legislatura 2000-2004. În cadrul acestei legislaturi a făcut parte din Comisia pentru industrii şi servicii şi din Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi. De asemenea, a deţinut funcţiile de secretar al Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană (până în ianuarie 2002) şi vicepreşedinte (aprilie 2003 – februarie 2004) al subcomisiei pentru oportunităţi egale.

Citeste si:  Sunak apără schema de locuri de muncă de urgență

Anca Boagiu a fost nominalizată la 2 februarie 2004 de către Alianţa D.A. să candideze la funcţia de primar al sectorului 2 Bucureşti. A pierdut cursa cu 39,87 la sută din voturi. Realeasă deputat de Bucureşti pe listele Alianţei D.A. PNL-PD, în urma scrutinului de la 28 noiembrie 2004.
În legislatura 2004-2008, a făcut parte din Comisia Parlamentului României pentru Integrare Europeană (până în decembrie 2006), deţinând şi funcţia de vicepreşedinte (până în mai 2006) şi apoi din Comisia pentru afaceri europene a Parlamentului României.

De asemenea, a făcut parte şi din Comisia pentru industrii şi servicii, unde a deţinut funcţia de secretar (până în octombrie 2005). În actuala legislatură 2008-2012, deţine funcţiile de vicepreşedinte în cadrul Biroului Permanent al Senatului şi al Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României, de preşedinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu Republica Federală Germania şi membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport.
Ministru al Transporturilor în perioada 27 iunie – 28 decembrie 2000. În perioada 22 august 2005 – 5 aprilie 2007, Anca Boagiu a făcut parte din Guvernul Tăriceanu, în calitate de ministru pentru Integrare Europeană. Cunoaşte limbile engleză, franceză şi italiană. Este necăsătorită şi are un copil.

Citeste si:  Ordonanţa 22/2009, amânată la adoptare în Senat pentru a 17-a oară
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata