România ar putea primi o tranşă de 360 milioane de euro de la Banca Mondială până la finele lui octombrie 2010

România ar putea primi, până la finele lui octombrie 2010, o tranşă de 360 milioane de euro de la Banca Mondială, în cadrul acordului de împrumut convenit cu creditorii internaţionali, a declarat sâmbătă (4 septembrie 2010) directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România, François Rantrua, citat de Bloomberg.

Potrivit lui François Rantrua, Ministerul român de Finanţe şi o echipă de la Banca Mondială negociază până la data de 10 septembrie ultimele detalii pentru eliberarea tranşei, urmând ca rezultatele discuţiilor să fie prezentate boardului Băncii Mondiale la data de 19 octombrie. Eliberarea banilor depinde însă de aprobarea de către Parlament a modificărilor la sistemul de pensii, precum şi de introducerea coplăţii în sistemul de sănătate.
‘Pensiile şi coplata în sistemul de sănătate, atât cât ştiu eu, toate aceste lucruri se află într-un stadiu avansat şi sunt condiţii pentru eliberarea tranşei’, a declarat François Rantrua.

Citeste si:  Bogdan Aurescu (MAE): Scutul de la Deveselu - un sistem strict defensiv, neîndreptat împotriva cuiva anume

România, una dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene, depinde de un acord de împrumut în valoare de 20 de miliarde de euro, convenit cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru a-şi finanţa deficitul bugetar în condiţiile în care recesiunea a afectat veniturile statului.
Pentru a îndeplini condiţiile incluse în acordul de împrumut, guvernul condus de premierul Emil Boc a majorat Taxa pe Valoarea Adăugată cu cinci puncte procentuale până la 24 de procente şi a redus cu 25 la sută salariile angajaţilor din sectorul public, relatează Bloomberg.

Citeste si:  Marea Britanie contestă salariile eurocraţilor

Tranşa de la Banca Mondială va ajuta la finanţarea operaţiuilor bugetare. În perioada care a trecut din 2009 şi până acum România a primit în total 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la Comisia Europeană şi 300 milioane de euro de la Banca Mondială.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata