EUR
4,81 RON
(-0.21%)
USD
4,43 RON
(-0.18%)
GBP
5,73 RON
(+0.09%)
CHF
4,53 RON
(-0.28%)
BGN
2,45 RON
(+0.06%)
BYN
1,99 RON
(+0.41%)
CAD
3,34 RON
(+0.14%)
RSD
0,04 RON
(-0.25%)
AUD
2,93 RON
(-0.03%)
JPY
0,04 RON
(-0.92%)
CZK
0,19 RON
(+0.45%)
INR
0,06 RON
(+0.12%)

 

Conservele din legume şi fructe, mai scumpe din această toamnă cu 30%

Preţul conservelor din legume şi fructe va creşte în această toamnă cu peste 30%, din cauza diminuării producţiei de materii prime, a declarat directorul general al Organizaţiei Naţionale Interprofesionale Prodcom Legume şi Fructe, Aurel Tănase.

„Producţia de materii prime a scăzut în acest an sub 30 la sută din necesar, având un efect semnificativ asupra preţurilor la conserve. Deşi peste 80 la sută dintre fabricile de conserve au făcut investiţii serioase în ultimii 3 ani, în infrastructură şi echipamente, de peste 100 de milioane de euro, acestea nu s-au încărcat cu materii prime”, a spus Tănase. Potrivit sursei citate, dacă în 2009 producţia de conserve din legume şi fructe s-a apropiat de 200.000 de tone, anul acesta nu va depăşi 60 la sută din producţia anului trecut.

Reprezentantul organizaţiei interprofesionale a precizat că problemele înregistrate de producători în privinţa susţinerii creditelor pentru partea de cofinanţare, dar şi din cauza costurilor ridicate cu stocurile – lanţurile de magazine obligând producătorii să facă aprovizionări pentru perioade mari, de circa 12 luni – ar putea duce la creşterea substanţială a preţului la conserve cu peste 30 la sută, în 2010. Potrivit acestuia, suprafeţele cultivate cu legume s-au redus în principal în fermele organizate, cu circa 50 la sută, iar acest lucru a afectat semnificativ producţia din acest an.

În privinţa livezilor, reprezentantul producătorilor de legume şi fructe a afirmat că suprafeţele cultivate au scăzut la numai 20 la sută din cât erau înainte de 1989, acoperind sub 15 la sută din necesar. Potrivit acestuia, problemele din acest sector sunt legate de lipsa spaţiilor de depozitare şi sortare, de pregătire pentru livrare, neuniformitatea loturilor, lipsa unei calităţi constante şi asigurarea continuităţii, dar şi umilinţa pe care trebuie să o suporte producătorii din partea intermediarilor.

La ora actuală, Republica Moldova practică o susţinere de 20.000 euro/ha pentru cei care investesc în producţia de arbuşti (coacăz, zmeur, afin), influenţând crearea de locuri de muncă şi stabilitate în zonă.
Deşi România are un cadru legislativ foarte bun şi complet în ceea ce priveşte organizarea de piaţă, rezultatele sunt sub aşteptări, consideră Aurel Tănase. „Grupurile de producători – formă foarte bine susţinută prin subvenţii – acţionează foarte greoi deoarece puţini înţeleg, existând încă o mare reticenţă la micul producător.

În România se acţionează incorect, cei ce folosesc documente pun TVA faţă de micul producător care vinde peste tot, bulversează piaţa, nu are interes să se asocieze şi să practice investiţii serioase, distribuie necontrolat substanţe şi îngrăşăminte cu efect pe siguranţa alimentară.
De asemenea, nu se practică loturi uniforme ca soi, hibrid, sortare care să permită loturi mari şi sigure pentru lanţurile de magazine sau livrări în afara României”, a adăugat Aurel Tănase.

Deşi producătorii de legume şi fructe au insistat pentru reducerea TVA la aceste produse la un nivel situat între cinci şi opt la sută, guvernanţii nu au luat nici o decizie, încurajând evaziunea fiscală. În comparaţie, Republica Moldova a redus de curând TVA la opt la sută la producţia primară de legume şi fructe proaspete, după acest demers vânzările înregistrând o creştere cu 15 la sută.

Potrivit lui Tănase, evaziunea evaluată la producţia de legume şi fructe proaspete din România se ridică la peste un miliard de euro, în timp ce valoarea comercializată fiscalizată a pieţii de legume şi fructe, conform datelor ANAF din 2009, este de numai 1,5 miliarde de lei.
„Toată lumea afirmă că susţine consumul de legume-fructe ca fiind foarte important pentru sănătate, dar guvernanţii ignoră, pun piedici, sunt rupţi de realitate. În ultimul timp, se acţionează tot mai distructiv asupra sectorului, care reprezintă 35 la sută din economia agricolă”, a adăugat Tănase.

În 2009, an cu bune rezultate în sector, producţia de legume a acoperit consumul în proporţie de 70 la sută, în perioada iunie-noiembrie, şi de 50 la sută la fructe. „Anul 2009 a fost ultimul an de aplicare a subvenţiilor, deşi peste 50 la sută din acestea s-au acordat în 2010, fermierii s-au străduit să acopere cât mai mult din necesar în sere, unde s-au realizat peste 65.000 tone de produse în principal castraveţi şi roşii.

În aceste condiţii, producţia de conserve a crescut cu peste 50 la sută faţă de 2007, unele fabrici dublându-şi producţia anuală, cum ar fi cele din Caracal şi Tecuci”, a subliniat Aurel Tănase. Potrivit datelor MADR, producţia de fructe a României în primele şapte luni ale lui 2010 a fost de 119.271 tone, în timp ce anul trecut s-au obţinut doar 97.347 tone. Cantitatea totală de legume din 2009 a depăşit 3,287 milioane de tone.

În privinţa balanţei comerciale, România a importat în 2009 circa 153.116 tone legume, exportând însă de cinci ori mai puţin, respectiv 31.776 tone. La fructe, importurile au fost de 77.784 tone, iar exporturile de numai 14.740 tone, potrivit MADR. Consumul anual de fructe şi legume pe cap de locuitor este de aproximativ de 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană atinge 90 – 100 de kilograme.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata