Răscoala continuă. Clienţii BCR îi scriu nemulţumiţi lui Băsescu: Aţi văzut vreo bancă a cărei activitate să fie suspendată?

– Peste 3000 de clienţi nemulţumiţi ai BCR au trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu, prin care îi solicită să le sprijine demersul, respectiv să ceară ANPC să aplice legea fără discriminare.

Redăm, în cele ce urmează, o parte din scrisoarea adresată preşedintelui Băsescu:

„Suntem un grup de peste 3000 clienţi ai Băncii Comerciale Române, victime ale sistemulul legislativ precar din această ţară. Spunem precar pentru că, rareori legile sunt clare şi, atunci când acest lucru se întâmplă, ele se aplică în mod discreţionar, în funcţie de puterea de influenţă a diferitelor grupuri de interese din România.

În cazul de faţă este vorba de grupul de interese al bancherilor din România, preocupat să anihileze efectele OUG 50/2010, care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor în ceea ce priveşte contractele de credit pentru consumatori.

Pe scurt, actul normativ amintit mai sus prevede printre altele şi eliminarea comisioanelor abuzive introduse în contractele de creditare de către bănci, precum şi aducerea dobanzilor la formule de calcul transparente, raportabile la indicatori independenţi de pe piaţa de profil.

Citeste si:  Directiva CE privind drepturile consumatorilor a intrat în vigoare din 13 iunie

Evident, transparentizarea costurilor creditelor nu este pe placul bancherilor din România, ele fiind de natură a arăta profiturile <nesimţite> ale acestor instituţii, profituri făcute pe seama clienţilor bun-platnici, cărora, în plină criză, le-au crescut în mod abuziv costurile creditelor angajate, deşi costurile finanţării băncilor au scăzut semnificativ (a se vedea scăderile successive ale ROBOR, EURIBOR, LIBOR, RMO, si multe altele).

Astfel, deşi unele comisioane ILEGALE au fost interzise în mod explicit prin actul normativ mai sus amintit, există bănci care, în dispreţul total al legilor şi autorităţilor române, au redenumit pur şi simplu comisioanele respective continuând să le perceapă în continuare.

Referitor la dobânzi, deşi legea precizează clar la ce trebuie raportate acestea, băncile continuă să inventeze referinţe la referinţe şi marje peste marje cu singurul scop de a continua spolierea clienţilor bun-platnici, şi – ATENŢIE – pentru a crea premisele aducerii clienţilor astfel captivi în situaţia uşor predictibilă de a-şi preda, mai devreme sau mai târziu, locuinţele băncilor – devenite între timp noile companii imobiliare din România.

Citeste si:  Marius Dunca este noul secretar general al CIADO

Vă reamintim Domnule Preşedinte că în alte ţări, care au trecut sau trec prin criză, băncile neperformante au dat faliment, aşa cum este normal într-o economie liberă. În România însă, cartelul băncilor este lăsat în voia lui să facă legea pe o piaţă pe care n-a reuşit să impună legea nici un factor politic aflat până în prezent la putere.

În acest sens, este binecunoscut faptul că bancherii au blocat iniţiativa legislativă privind falimentul personal, iar acum, profitând de slăbiciunea unor instituţii ale statului precum ANPC, încearcă să blocheze efectele OUG 50 / 2010 care practic nu le mai permite să aibă profituri uriaşe ilegale şi imorale pe seama spolierii unui popor.

Citeste si:  Aproximativ jumătate dintre reclamațiile către Centrul European al Consumatorilor din România au vizat transporturile

Cum v-aţi simţi Dvs. Domnule Preşedinte ca şi client al unei bănci într-o ţară în care iniţiatorul unei legi (ANPC în cazul de faţă), constată că băncile încalcă în mod flagrant legea, dar, când vine vorba de măsuri concrete, devine neputincioasă şi-i trimite pe clienţi să se judece în instanţă? Vă reamintim că ANPC are ca şi prerogative inclusiv dreptul de a suspenda activitatea agenţilor comerciali care încalcă legislaţia cu privire la drepturile consumatorilor. Aţi văzut vreo bancă a cărei activitate să fi fost suspendată, Domnule Preşedinte?

Pe cale de consecinţă, vă solicităm, Domnule Preşedinte, să sprijiniţi public demersul nostru, în sensul de a cere în mod imperativ ANPC să-şi facă datoria şi să aplice legea fără discriminare, precum şi în sensul de a respinge de la promulgare orice act normativ de natură a altera drepturile cetăţenilor români în relaţia cu băncile”

Citește și
6 Comentarii
  1. Cristian Dragan spune

    Cred ca v-ati adresat cui nu trebuia. Nici nu stiu daca avem vreo institutie cui sa ne adresam. Bancile au imprumutat statul din greu pentru a face fata nevoii de bani, asa ca nu poate lua masuri drastice impotriva lor. Ordonanta este doar un pai aruncat in ochii romanilor, ca sa nu se spuna ca ei (guvernantii adica) nu ar tine cu poporul! Pai cand ii reesalonezi creditul d-nei Udrea de peste 3 mil. euro, te astepti ca ea sa aiba vreo opinie anti sistem bancar? Sau credeti ca politicienii care au luat credite de milioane de euro li s-a cerut garantatie asa cum n-i s-a cerut noua pentru un amarat de credit de 30000 euro? Niciodata pana acum si pentru mult timp de acum incolo (asa cred eu), cei aflati la putere nu vor avea interese convergente cu ale poporului.

  2. Ion spune

    Forum Volksbank:

    http://clientivb.dyndns.org/

    Bravo celor de la BCR! (clientilor nu bancherilor ;))

  3. maxim florin spune

    Am credit la bcr de nevoi persoanle si platesc o rata de 500 ron pe luna cu un comision de risc de 78 ron platesc de 3 ani si mai am inca 7 si nimeni nu poate sa imi spuna de cand incepe rata mea sa scada si ce e cu comisionul de risc? sunt purtat pe drumuri de pe o zi pe alta sin intreb la diferite sucursale al banci am scris la la banca si nici un raspuns rada mea in loc sa scada imi creste odata la 6 luni!!! suntem trasi pe sfoara asa pe fata trebuie sa facem ceva!!! daca se aplica o lege sa se aplice pt toti nu numai pentru unu si cei care nu au acces la informare sa plateasca in continuare acele comisoane abuzive!!! cui sa ma adresez ca sa fiu ajutat sa fac ceva?

  4. cornelia spune

    in aceeasi situatie cu a d-lui MAXIM FLORIN ma aflu si eu si sotul meu;cand am intrebat de ce nu scade dobanda si implicit rata la creditele de nevoi personale cu dobanda variabila,pe care le avem ,ne-au spus ca BCR nu mai incheie contracte cu dobanda variabila si ei le considera ca si credite cu dobanda fixa desi,nu am semnat nici un act aditional;iar daca nu ne convine ne-au spus sa-i dam in judecata!

  5. orian mariana spune

    Dati-mi, va rog, o adresa de inscriere in grupul clentilor nemultumiti bcr. Multumiri!

  6. craiu gicu spune

    m-am prezentat la BCR,am depus acea nemultumire in scris cum de altfel au procedat multe alte persoane care se aflau acolo dupa care am asteptat cam o saptamina.Raspunsul celor de la BCR este pura bataie de joc.Daca nu-i scutura nimeni ei vor continua sa ne scuture abuziv buzunarele,fara a tine seama de lagile si contractele pe care cei de buna credinta il respecta.Sunt niste camatari pe care statul ia acceptat ca si banci.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata