Recuperatorii de credite, fantomele şi Scooby-Doo. De ce nu se mai sperie restanţierii

Suma medie pe care românii cu restanţe o achită lunar a scăzut la 300 lei, la jumătate din cât era în urmă cu doi ani.

Unele firme de recuperare de creanţe au trecut de la aşa-zisele ameninţări asupra datornicilor la o atitudine mult mai calmă, respectiv la explicarea situaţiei şi la căutarea de soluţii mutual avantajoase, după cum susţin reprezentanţii lor. „Nu vrem să îi speriem pe oameni. Nu suntem fantome. Doar băieţelul meu se teme de fantomele din Scooby-Doo”, a declarat Georg Kovacs, director general al companiei de recuperare a creanţelor EOS KSI România, citat de Gândul.

Condiţiile economice potrivnice, în special tăierile de salarii, au făcut ca suma medie încasată lunar de recuperatori de la un datornic să scadă la 300 de lei, adică jumătate din cât achitau restanţierii în urmă cu doi ani. „În 2008 suma medie pe care o recuperam de la cei cu restanţe la bănci era de 600 de lei lunar, iar acum aceasta a scăzut la 300 de lei. Încercăm să obţinem o sumă care, chiar dacă e mai mică, este achitată cu regularitate”, a mai declarat Kovacs.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.