Vizita istorică a papei Benedict al XVI-lea în Marea Britanie

Papa Benedict al XVI-lea începe joi (16 septembrie 2010) la Edinburg, o vizită istorică de patru zile în Marea Britanie cu scopul de a-i apropia pe catolici de anglicani, informează AFP.

Această primă vizită de stat a unui papă în Marea Britanie după schisma anglicană din secolul al XVI-lea îl va duce pe suveranul pontif în Scoţia (la Edinburgh şi Glasgow), iar apoi în Anglia (la Londra şi Birmingham). Avionul său urmează să aterizeze la Edinburgh în cursul dimineţii, papa urmând să se îndrepte spre castelul Holyroodhouse, unde se va întâlni cu regina Marii Britanii, Elzabeth a II-a, şefa Bisericii anglicane.

Citeste si:  Dinamită găsită în podul Mănăstirii Vorona din Botoşani

După un traseu parcurs în papamobil de-a lungul arterei principale a Edinburgh-ului, el se va duce la Glasgow pentru a oficia o primă slujbă în aer liber, în parcul Bellahouston. Cu această ocazie, cântăreaţa Susan Boyle – catolică scoţiană, care a cunoscut o glorie fulgerătoare după ce a fost descoperită în cursul unei emisiuni televizate a talentelor muzicale – va susţine un recital, împreună cu o corală constituită din 800 de cântăreţi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close