După două luni de campanie, doar 0,5% dintre proprietari au asigurarea obligatorie a casei

Aproape trei sferturi din cei 42.000 de români care şi-au cumpărat o asigurare obligatorie pentru locuinţă în cele două luni de când a demarat campania locuiesc la oraş, au anunţat reprezentanţii Pool-ului de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), companie care emite poliţele obligatorii pentru locuinţe. Cum fondul de locuinţe este estimat la circa opt milioane de locuinţe, reiese că după două luni de campanie doar 0,5% dintre proprietari au cumpărat această asigurare.

Toţi cei circa 8 milioane de proprietari de imobile sunt obligaţi să încheie o poliţă de asigurare, prima plătită fiind de 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de tipul de locuinţă. Suma asigurată a unei locuinţe este situată între 10.000 şi 20.000 de euro. Şi cei care au o asigurare facultativă pentru locuinţe vor trebui să îşi cumpere, la expirarea poliţei, şi o asigurare obligatorie.

Citeste si:  Anul 2012 în politica externă a României

Practic, românii vor plăti de două ori pentru riscul de cutremur, inundaţie şi alunecare de teren, odată la achiziţia poliţei obligatorii şi a doua oară la achiziţia poliţei facultative, care acoperă, în general, şi cele trei riscuri acoperite de PAD. Cei care până pe 15 ianuarie anul viitor nu vor cumpăra o asigurare obligatorie pentru locuinţă de la una dintre cele 13 firme de asigurări care au constituit PAID riscă să plătească amenzi între 100 şi 500 lei, informează Gândul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close