Europa, urmărită de spectrul şomajului în masă

Fragila redresare economică din Marea Britanie a fost dovedită de cifrele dezamăgitoare privind ocuparea forţei de muncă şi de o creştere neaşteptată a numărului de persoane care pretind ajutor de şomaj, scrie The Independent.

Totalul persoanelor care solicită ajutor de şomaj a crescut cu 2.300 în luna august, aceasta fiind prima creştere din luna decembrie a anului trecut, potrivit cifrelor publicate de Oficiul Naţional de Statistică.
Creşterea infirmă previziunile făcute de City, care prognozase viitoare scăderi, şi vor alarma factorii de decizie politică, într-un context în care FMI avertizase în această săptămână că Europa riscă să devină un loc de muncă ‘părăsit’, în care şomajul ameninţă societăţi întregi.

Per ansamblu, numărul şomerilor din Marea Britanie a scăzut cu 8.000 în trimestrul al doilea, după calculele Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) şi se ridică la 2.470.000 de persoane, sau 7,8% din populaţie.
Funcţionarii se consolează cu cifrele care indică un număr mai mare de angajări, în condiţiile în care 286.000 de persoane şi-au găsit de lucru în trimestrul al doilea al acestui an – fiind cea mai mare creştere înregistrată din 1971, momentul în care au început să fie înregistrate datele.

Citeste si:  Cursul de schimb va oscila între 4,15 – 4,21 lei/euro, iar inflaţia va fi de 4,5 – 5% în 2011

Pe de altă parte, saltul este rezultatul unei creşteri a posturilor temporar vacante şi a slujbelor part-time. Peste 100.000 de noi locuri de muncă au ajuns la foşti studenţi.
Cifrele date publicităţii ieri în Marea Britanie sunt, de asemenea, susceptibile să crească tensiunea dintre sindicate şi guvern.
Datele au fost făcute publice după un răspuns mâhnit la criza financiară al guvernatorului Băncii Angliei, Mervyn King, care a declarat la conferinţa confederaţiei sindicale britanice TUC, că ‘costul acestei crize ne va însoţi o generaţie’.

Cu toate acestea, Marea Britanie este într-o poziţie mai bună decât multe alte ţări din Europa. Ţări precum Grecia, Spania şi Portugalia au asistat la o creştere dramatică a şomajului la peste 10% în condiţiile în care guvernele lor s-au angajat într-o serie de măsuri de austeritate dure.
În Grecia, şomajul a scăzut la 11,6% în luna iunie de la 12% în mai, însă a crescut faţă de cele 8,6 procente din luna iunie a anului trecut, indică statisticile publicate săptămâna trecută.

Citeste si:  Romania has biggest drop in EU as for construction works, in March, at annual rate

Creşterea şomajului vine ca urmare a reducerilor menite să diminueze din deficitul bugetar al Greciei, de 13,6% din PIB. Între timp, dezastrul şomajului se întinde în toată Europa, din Portugalia, unde şomajul se situează la 10,8%, în Lituania (17,3%) şi Letonia (20,1%).
Este greu de crezut că statisticile menţionate nu vor avea un impact asupra economiei britanice. Mai mulţi economişti se aşteaptă ca avantajul Regatului Unit să se erodeze odată ce guvernul va pune în aplicare măsurile de austeritate.

Potrivit grupului Capital Economics, numărul total de şomeri este aşteptat să crească atât în Marea Britanie cât şi în zona euro, în următorii trei ani. În mod îngrijorător însă, ritmul pierderilor de locuri de muncă este de aşteptat să fie mai rapid în Marea Britanie.
Grupul consideră ca şomajul în Europa va atinge punctul culminant la 10,5% – în creştere doar cu puţin faţă la nivelurile actuale – în timp ce rata şomajului din Marea Britanie va creşte la 10%.

Citeste si:  Gordon Brown nu isi va cere scuze pentru rolul avut in criza

Grupul se aşteaptă ca 16 milioane de oameni să rămână fără un loc de muncă în zona euro doar până în 2013. Între timp, numărul total de şomeri din cele 27 de ţări membre ale UE a trecut deja de 23 de milioane, potrivit OECD – în creştere cu aproape 36 de procente din 2007.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close