Anglia ar putea fi ţinta unui nou val de atacuri teroriste, avertizează MI-5

Marea Britanie ar putea fi ţinta unui val de atacuri teroriste pe două fronturi, din partea unei noi generaţii de extremişti Al Qaida şi a unor militanţi republicani irlandezi, a avertizat Jonathan Evans, şeful Serviciului britanic de informaţii MI-5, relatează The Telegraph.

În primul său discurs despre ameninţările la adresa securităţii naţionale din ultimii trei ani, Evans urma să declare vineri că ofiţerii săi sunt angajaţi într-o ‘luptă intensă’ împotriva radicalilor musulmani şi a naţionaliştii irlandezi. Potrivit şefului MI-5, este doar ‘o chestiune de timp’ până când Marea Britanie va fi victima unui atac din partea extremiştilor cu baza în Somalia.

De asemenea, pe parcusul ultimilor trei ani, a existat ‘o creştere persistentă a activităţilor şi ambiţiilor teroriste’ în Irlanda de Nord, iar teroriştii din Ulster folosesc arme din ce în ce mai sofisticate pentru a lansa atacuri ‘nechibzuite’ care ar putea ucide civili.
‘Deşi în prezent campania disidenţilor se concentrează pe Irlanda de Nord, nu putem exclude posibilitatea ca aceştia să încerce să extindă atacurile lor asupra Marii Britanii aşa cum au făcut în mod tradiţional grupările republicane violente’, a precizat el.

Citeste si:  A murit cântăreaţa Lesley Gore, interpreta piesei "It's My Party"

Evans, care i-a informat pe premierul David Cameron şi pe vicepremierul Nick Clegg despre ameninţări, susţine că există în continuare ‘riscul serios al unui atac mortal’.
Pe de altă parte, şeful MI-5 susţine că procentul de comploturi ‘prioritare’ legate de Al-Qaida în zonele tribale din Pakistan a scăzut de la 75%, în urmă cu doi ani, la 50%, în prezent. Au crescut însă ameninţările din Somalia şi Yemen.

Evans precizează, de asemenea, că ‘un număr semnificativ’ de rezidenţi britanici se antrenează în tabere de formare conduse de grupul al-Shabaab, apropiat de Al Qaida, şi cel puţin 100 de britanici originari din Pakistan, Bangladesh şi vestul Africii, au călătorit în Somalia. Potrivit lui Evans, această ţară ‘prezintă multe dintre caracteristicile care au făcut din Afganistan o sursă de terorişti înainte de căderea regimului talibanilor’.

Citeste si:  Rugby: Irlanda a câştigat Turneul celor 6 Naţiuni

‘Sunt îngrijorat de faptul că este doar o chestiune de timp până când vom vedea pe străzile noastre un terorism inspirat de cei care luptă alături de Al-Shabaab’, adaugă el. În ceea ce priveşte Irlanda de Nord, pe teritoriul acesteia s-ar afla în prezent aproximativ 600 de republicani fundamentalişti implicaţi în activităţi teroriste, în jur de jumătate din numărul militanţilor din perioada de vârf a activităţilor IRA în anii ’80, precizează unele surse.

Potrivit şefului MI-5, există ‘semne din ce în mai pronunţate ale coordonării şi cooperării între grupurľ, care s-au manifestat prin prezenţa a 30 de atacuri sau de tentative de atacuri în acest an.
Teroriştii au folosit o varietate mare de tehnici, de la filmări la maşini capcană de dimensiuni mari şi şi-au îmbunătăţit capacitatea de utilizare a explozibililor. Potrivit The Telegraph, deşi MI-5 se va confrunta probabil cu o reducere a bugetului de 10%, unele surse au declarat că agenţia se poate descurca şi cu această sumă.

Citeste si:  Videoclipurile extremiste vor fi blocate automat
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close