Bilanţ al vizitei Papei în Marea Britanie: anglicanii, posibili aliaţi ai săi

Dacă succesul mediatic este un criteriu pentru a judeca vizita Papei în Marea Britanie, atunci aceasta pare să-şi fi atins obiectivul. Suveranul Pontif a găsit tonul just pentru a se face ascultat într-o ţară cu secularism matur şi exigent.

Benedict al XVI-lea a folosit cuvinte profund emoţionale şi cu puternică dimensiune religioasă pentru victimele pedofiliei din Biserică şi expresii de sinceră recunoştinţă ale unui „german” în ţara care cultivă o amintire vie a războiului împotriva Germaniei naziste, comentează ziarul italian La Stampa într-un editorial de luni. În spatele emoţiei şi a „candoarei” lui Ratzinger se află însă un teolog sever.

Sever în a judeca Occidentul secularizat, care nu este recuperabil prin simplul şantaj al ameninţării islamului sau prin promovarea unei „religii-identikiť’, puternică doar simbolic şi mediatic. Lui îi pasă de conţinutul doctrinar al religiei, potrivit ziarului menţionat. În această perspectivă se situează strategia sa de apropiere şi relaţia privilegiată cu o Biserică „separată” dar dogmatic încă solidă, precum cea Anglicană.

Citeste si:  Marea Britanie: imigranţi “expulzaţi” de criză

Această Biserică are o practică pastorală – sacerdoţiul feminin, celibatul facultativ – şi o doctrină morală – cuplurile homosexuale – care sunt considerate incompatibile cu Roma. Întrebarea care se pune este dacă apropierea dintre cele două Biserici nu va genera un scurt-circuit între conţinuturile dogmatice şi comportamentele morale, cu consecinţe imprevizibile pentru catolicismul însuşi.

Nu este posibil ca Ratzinger să nu fi evaluat această problemă, crede La Stampa. Resursa principală pe care mizează Suveranul Pontif este aceea care astăzi apare drept cea mai perdantă: fidelitatea faţă de doctrina tradiţională a Bisericii.
Profesor de dogmatică până în măduva oaselor, ani de zile „defensor fidei” în structura birocratico-instituţională a fostului Sfânt Oficiu, ales la cârma papalităţii pentru a face puţină ordine teologică după „improvizaţiile wojtyliane”, Ratzinger mizează întreg Pontificatul său pe repropunerea doctrinei tradiţionale a Bisericii şi a „raţionalităţii credinţei”, cu convingerea că ea este încă la înălţimea Occidentului secular.

Citeste si:  Uriaşa "sală de sport" de la Pompei, redeschisă pentru public după şapte ani de restaurare

Aparent lipsit de carismă personală comparativ cu predecesorul său, Benedict al XVI-lea descoperă o astfel de carismă în sintonie cu „carisma de oficiu”, bazată fundamental pe autoritatea rolului său. Suveranul Pontif nu are experienţa politică a Papei Paul al VI-lea, dar insistenţa şi radicalismul manifestat în condamnarea pedofiliei din cadrul Bisericii i-au conferit statură morală şi intelectuală, consideră La Stampa.

După câţiva ani de Pontificat este evidentă dubla strategie ratzingeriană: lupta împotriva „relativismului” şi „secularismului” în cadrul Occidentului şi încercarea de a recupera Bisericile încă „ortodixe” din punct de vedere dogmatic. Din acest punct de vedere nu uimeşte răceala faţă de Bisericile reformate, protestante germane, care sunt irecuperabile pentru Biserica de la Roma.

Citeste si:  Probabilitate de 87% privind un nou seism de până la 8,0 grade în Japonia în următorii 30 de ani

O poziţie însă perfect coerentă cu reconstrucţia pe care Ratzinger o face privind dezvoltarea modernităţii şi raţionalismul occidental, impulsionat de Reforma luterană.
Strategia faţă de anglicanism este însă diferită. Ea este caracterizată de insistenţa asupra împărtăşirii valorilor comune – paradoxal încarnată de „convertituľ’ John Henry Newman, astăzi beatificat de Biserica de la Roma.
Oare ceea ce putea părea o „indiferenţă” între Biserici poate deveni motiv de apropiere? Este posibil, potrivit La Stampa, dar acestea sunt doar ipotezele unei vizite ale cărei consecinţe pe termen lung sunt încă foarte incerte.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close