Bogza, Bancpost: Clienţii care vor să dea băncile în judecată să nu se aştepte să primească ajutor

Clienţii care intră în conflict cu băncile de la care au luat credite pentru a obţine reduceri ale ratelor ar trebui să ţină seama că pe viitor au şanse foarte puţine să mai primească ajutor – sub forma facilităţilor de restructurare – dacă vor avea nevoie.

Este mult mai bine ca neînţelegerile să fie rezolvate prin parteneriat decât pe cale juridică. Dacă aceşti clienţi care merg în instanţă şi fac publicitate negativă vor avea în viitor nevoie de restructurări ale creditelor, este puţin probabil ca acea bancă cu care au intrat în conflict deschis să îi mai ajute”, a declarat Mihai Bogza, preşedintele Bancpost, într-o discuţie cu ZF. El a fost viceguvernator al BNR responsabil cu supravegherea.

Modificarea cadrului de reglementare a creditelor pentru consumatori din această vară, prin Ordonanţa de urgenţă 50/2010, a angrenat mii de clienţi într-o mişcare fără precedent, aceştia cerând băncilor să le reducă ratele la credit, prin eliminarea comisioanelor scoase acum în afara legii, dar şi trecerea la indicatori de dobândă transparenţi.

Bancherii au dat o interpretare diferită noilor reglementări, considerând că aplicarea lor nu ar trebui să ducă la modificarea costurilor pentru clienţi. De aici şi până la constituirea unor grupuri de clienţi, care intenţionează să demareze procese colective împotriva băncilor, nu a fost decât un pas.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.