Bulgaria nu şi-a meritat aderarea la UE

Ţvetan Ţvetanov a devenit cel dintâi ministru bulgar care a recunoscut că în anul 2007 ţara sa nu şi-a meritat aderarea la Uniunea Europeană, scrie cotidianul sofiot Trud.

‘În anul 2007 Bulgaria nu era gata să adere la UE. Decizia a fost una politică… Îmi pare rău că am devenit un exemplu prost şi sper ca asemenea greşeli să nu se mai repete’, a declarat viceprim-ministrul şi ministru al internelor în guvernul bulgar, în cadrul unei discuţii organizate la Bruxelles de fundaţia germană Hanns Seidel.
Forţele eurosceptice susţin de mult timp că aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană a fost o greşeală, comentează Trud.

Din aceste forţe fac parte şi unii reprezentanţi ai dreptei germane, care este principalul partener internaţional al partidului GERB, aflat la putere în Bulgaria.
Ţvetan Ţvetanov a adăugat însă că, după un an de guvernare al guvernului premierului Boiko Borisov, Bulgaria este deja diferită şi este pe cale să rezolve problemele sale cronice.

Drept dovadă pentru afirmaţiile sale, Ţvetanov a prezentat date despre 60 de operaţiuni poliţieneşti efectuate în ultimul an împotriva criminalităţii organizate. Ţvetanov şi-a exprimat speranţa că într-un an persoanele reţinute în cadrul acestor operaţiuni vor primi sentinţe judiciare. Oficialul bulgar a mai spus că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) trebuie să fie păstrat.

Citeste si:  Projects worth 22 mln lei submitted under Green House Program

Pentru mine este important să existe două-trei rapoarte ale Comisiei Europene care să arate că există progrese în sectoarele supravegheate de Comisie, a precizat Ţvetanov. Această opinie intră în contradicţie cu cele spuse de preşedintele român Traian Băsescu în timpul vizitei sale oficiale la Sofia, pe 23 septembrie.
În timpul unei conferinţe de presă comune cu omologul său Gheorghi Pârvanov, Băsescu a spus că guvernele celor două ţări trebuie să analizeze împreună încheierea funcţionării MCV până la sfârşitul anului 2011.

Ceea ce s-a întâmplat cu romii bulgari şi români este un lucru pozitiv, care va contribui la integrarea lor, mai afirmă Ţvetanov într-un interviu pentru trustul de presă german WAZ, din care face parte şi ziarul sofiot Trud.
În opinia lui Ţvetanov, romii care s-au întors din Franţa au făcut acest lucru voluntar. Viceprim-ministrul afirmă că în ultimii 20 de ani în Bulgaria nu s-a făcut practic nimic pentru integrarea romilor şi că accentul în procesul de integrare a lor trebuie să fie pus pe educaţie.

Citeste si:  Cinci dintre cele mai spectaculoase hoteluri din lume

Aderarea la Schengen nu trebuie condiţionată în niciun caz de problema romilor, consideră Ţvetanov. Întrebat de ce atunci premierul bulgar Boiko Borisov a cerut ca Bulgaria să fie decuplată de România în procesul de aderare, ministrul răspunde că premierul nu a făcut niciodată asemenea declaraţii.
Cu colegii noştri români lucrăm foarte bine. Avem o colaborare, echipe mixte pentru instruirea angajaţilor şi aplicăm împreună recomandările în urma verificărilor efectuate – explică el.

Întrebat dacă faptul că ultimul raport pe justiţie pentru România a fost mai critic decât cel pentru Bulgaria ar putea provoca o întârziere pentru Schengen în cazul Bulgariei, Ţvetanov răspunde: ‘Regurile nu depind numai de ministrul de interne. Eu am obligaţiile mele şi continuu să lucrez ca în ultimele 12 luni.
Cred că şi colegii români depun aceleaşi eforturi ca guvernul bulgar în lupta împotriva criminalităţii organizate şi corupţiei şi că vom reuşi împreună să stabilim o zona de securitate în Uniunea Europeană’.

Citeste si:  Spania ar putea cere un ajutor financiar de la UE

Ministrul Ţvetan Ţvetanov şi-a trimis propria ţară la colţ, se apreciază într-un editorial publicat tot în Trud. Dacă recunoşti că aderarea ţării tale a fost o greşeală politică, nu vei fi în stare să mai ceri nimic de la Bruxelles, susţine ziaristul Nikola Kiţevski. În momentul aderării sale, Bulgaria nu se afla într-o stare mult mai proastă decât Grecia şi Portugalia când aceste diouă ţări au devenit membre ale Uniunii.

În plus, marile probleme ale Uniunii în niciun caz nu provin din Bulgaria şi România – din aceste două ţări provin numai romii. Iar la urma urmelor, nimeni nu se mai întreabă dacă Bulgaria a fost gata să adere la UE în urmă cu trei ani, dar toată lumea se interesează cât de mare va fi deficitul bugetar în acest an, comentează Kiţevski.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close