Electroputere Craiova a disponibilizat 350 de angajaţi

Societatea comercială Electroputere Craiova a disponibilizat, începând cu 1 octombrie 2010, un număr de 350 de angajaţi, acesta fiind cel de-al doilea val de disponibilizări la societatea craioveană după privatizarea făcută în urmă cu 3 ani.

Liderul Sindicatului Electroputere, Aurel Bojenoiu, a declarat luni (4 octombrie 2010) că, după aceste disponibilizări, Electroputere a mai rămas cu 1.700 de angajaţi, deşi numărul minim de salariaţi pe care trebuie să îl aibă pentru a putea funcţiona în parametri normali este de 2.000. Potrivit sursei citate, cauza pentru care Electroputere Craiova face disponibilizări este lipsa de comenzi, iar în ultimul timp chiar s-a renunţat la unele contracte.

‘De la privatizare şi până acum au fost disponibilizate 850 de persoane. Primul val de disponibilizări s-a făcut în septembrie 2009 când au plecat acasă 500 de persoane, iar acum au plecat 350. Probabil că, dacă până în iunie 2011 nu se îmbunătăţeşte situaţia în ceea ce priveşte contractările, vor mai fi şi alte disponibilizări’, a declarat Aurel Bojenoiu. Acesta a mai spus că persoanele disponibilizate vor primi până la nouă salarii compensatorii.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.