„Scriitorul-fantomă”, omul care aduce milioane în conturile vedetelor fără condei

De la John F. Kennedy, care a câştigat un Premiu Pulizer cu o carte de memorii bănuită a fi scrisă de altcineva, până la prinţul Charles, care a recunoscut că a fost „ajutat” la redactarea unor pasaje din recent lansatul volum, nenumărate alte celebrităţi au devenit „scriitori de succes” peste noapte, susţine Gândul.

Poate ni se pare mult ca un scriitor să încaseze 250.000 de euro pentru o singură carte. Dar dacă el ia banii numai cu condiţia să rămână anonim, cel al cărui nume apare scris pe copertă va încasa de 40 de ori mai mult. Pentru a nu strica suspansul vizionării filmului „Ghostwriter” (tradus drept „Marioneta”) al lui Roman Polanski, mai bine să nu dezvăluim mai mult, dar ipoteza de la care pleacă pelicula nu este deloc imaginară.

O industrie întreagă de „ghostwriters” (scriitori-fantomă) există în lume şi, foarte probabil, nu vom şti niciodată care sunt adevăraţii autori care au făcut din unele celebrităţi „scriitori”.

Pot presupusele „înclinaţii literare” ale cuiva – poate că şi-a scris versurile unor melodii – să îi dea dreptul să se considere un scriitor de valoare? Pot fi autenticele dezvăluiri incendiare ale Madonnei din cartea sa „Sex” (1992) o suficientă „exersare” a talentului literar, astfel încât să fim convinşi că ulterioarele şase volume de poveşti pentru copii au fost scrise de ea însăşi?

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.