Un deceniu de „revoluţie-buldozer” în Serbia

Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, va desfăşura săptămâna viitoare vizite oficiale la Sarajevo, Belgrad, Pristina şi Bruxelles.

După cum subliniază Departamentul de Stat de la Washington, şefa diplomaţiei americane va purta negocieri ‘cu membri ai guvernelor, cu lideri ai mişcărilor civile şi cetăţeni simpli ai ţărilor din Balcani’, pentru a le reaminti de sprijinul pe care SUA ‘îl acordă eforturilor lor în vederea integrării în comunitatea europeană şi euroatlantică’, notează cotidianul rus Vremia Novostei.

Liderii Serbiei speră la sprijinul dnei Clinton în ceea ce priveşte procesul de integrare a ţării în UE şi reglementarea relaţiilor dintre Belgrad şi autorităţile albaneze ale Kosovo, provincie care şi-a proclamat unilateral independenţa în 2008.
După Balcani, Clinton se va duce la Bruxelles, unde se va întâlni cu şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, care mediază personal dialogul dintre Belgrad şi Pristina. Tocmai de poziţia dnei Ashton vor depinde perspectivele relaţiilor din triunghiul Belgrad¬Pristina-Bruxelles.

Catherine Ashton a declarat recent că prevede o bună colaborare cu preşedintele Boris Tadic, care vrea să ducă Serbia în UE. Ashton a făcut această declaraţie cu prilejul a zece ani de la aşa-zisa ‘revoluţie-buldozer’ din 2000, care a dus la doborârea regimului lui Slobodan Milosevic, aducând în fruntea Iugoslaviei de atunci o coaliţie democrată proocidentală, din care făcea parte şi actualul preşedinte Boris Tadic. Coaliţia proclamase un ambiţios program de reforme interne şi ameliorarea relaţiilor dintre Serbia şi toate ţările lumii, sub lozinca ‘Serbia, pe drumul cel bun’.

Citeste si:  Alexandra Cătălina Filip este noua Miss Universe România

Amintindu-şi de acele evenimente, Tadic a declarat, în cadrul unei conferinţe convocate săptămâna aceasta, că este greşit să se afirme că de atunci nu s-a schimbat nimic. ‘Este evidentă diferenţa şi ameliorarea uriaşă a calităţii vieţii în Serbia’ a declarat Tadic, amintind că revoluţia din 2000 s-a desfăşurat fără vărsare de sânge, iar acum ‘nimeni şi nicicând nu se va mai putea gândi să văduvească poporul de dreptul său la alegeri democratice’.

Accente asemănătoare a pus şi Catherine Ashton în discursul său adresat sârbilor, subliniind că ‘în urmă cu zece ani, poporul Serbiei a făcut o alegere istorică’.
Cu toate acestea, chiar în ziua jubileului de zece ani, cotidianul sârb Blic titra că ‘Serbia putea face de trei ori mai mult’. De asemenea, unul dintre liderii opoziţiei democratice de atunci, Vesna Pesic, a constatat cu tristeţe că ‘astăzi a devenit clar că revoluţia a suferit o înfrângere’.

Citeste si:  Laurent Wauquiez este împotriva abandonării euro

Potrivit dnei Pesic, Serbia nu a putut să-şi normalizeze relaţiile cu UE, nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind colaborarea cu Tribunalul ONU pentru crime de război, iar problema Kosovo rămâne şi acum nerezolvată.
‘Principala schismă din Serbia actuală separă forţele patriotice, cele care apără interesele naţionale ale ţării, inclusiv controlul asupra Kosovo, de cele care şi-au trasat drept obiectiv aderarea cu orice preţ a Serbiei la structurile occidentale, în defavoarea intereselor sale tradiţional prieteneşti cu Rusia’, explică pentru Vremia Novostei deputatul democrat Nenad Popovic.

‘Prin vocea SUA şi UE, Occidentul îl prezintă în mod tradiţional pe Milosevic drept vinovatul principal de criza kosovară, imputându-i insistenţa de a soluţiona problema prin forţă’, declară expertul rus Aleksandr Karasev. ‘În perioada regimului său din anii 1990, dar şi după doborârea lui, autorităţile ţării nu-şi imaginau în mod real o cale proprie de soluţionare a problemei kosovare.

Citeste si:  Legea ce interzice adopţia copiilor ruşi de către cetăţeni ai SUA a intrat în vigoare

Miza a fost pusă pe înăbuşirea aspiraţiilor separatiste ale albanezilor, care uneori aveau într-adevăr un caracter violent. Însă, şi atunci, şi mai târziu, Belgradul nu-şi imagina foarte bine un model de coexistenţă dintre sârbi şi albanezi în cadrul unui singur stat’, afirmă Karasev. Potrivit lui Karasev, analiza problemei kosovare se limita de obicei la discuţii privind caracterul complicat al acesteia.

‘Înalţi funcţionari sârbi propuneau în vorbe albanezilor o autonomie extinsă, dar în realitate erau speriaţi de perspectiva participării active a celor două milioane de albanezi din Kosovo la viaţa politică a celor nouă milioane de oameni din Serbia, pentru că acest lucru le permitea albanezilor să pretindă la o fracţiune importantă în parlament, la funcţii înalte în guvern.

De aceea, boicotarea de către albanezi a instituţiilor de stat ale Serbiei îi convenea în mod obiectiv şi părţii sârbe’, subliniază analistul rus. În opinia lui Karasev, în cei zece ani care au trecut după doborârea regimului Milosevic, Belgradul şi Pristina nu au putut să elaboreze ‘modele supranaţionale eficiente pentru coexistenţa a două popoare într-un singur stať.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close