Primăria care joacă la Loto

Primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan (PNL), va cere Consiliului Local să aprobe, în şedinţa din 19 octombrie, un proiect de hotărâre care prevede ca instituţia pe care el o conduce să joace la Loto, relatează România Liberă. Potrivit proiectului, consilierii locali ar urma să-şi cedeze o parte din indemnizaţie într-un fond din care să fie cumpărate bilete loto la fiecare sfârşit de săptămână. Apoi fiecare consilier local ar urma să propună un număr.

„Nu e nimic extraordinar, s-a întâmplat şi într-un orăşel din Italia şi a fost aprobat. (…) Dacă dă Dumnezeu să câştigăm, avem bani pentru co-finanţarea proiectelor. Dacă nu, o să trebuiască să facem un împrumut bancar sau să găsim alte variante. Atât timp cât există o şansă, de ce să n-o jucăm chiar dacă e una la un milion?””, ne-a spus edilul.

Primarul liberal este sigur că propunerea sa va fi aprobată de Consiliul Local. Liberalii şi social-democraţii au încheiat o înţelegere la nivel local şi au majoritatea în Consiliu. Potrivit edilului, un singur consilier s-ar putea opune proiectului său. Adrian Stan ştie şi ce va face cu banii de la loto, dacă Primăria sa va câştiga. Acesta a declarat că, dacă va intra în posesia a trei milioane de euro, va folosi banii pentru cofinanţarea unor proiecte europene precum construirea unui centru SPA, de trei stele, şi amenjarea falezei dintre Eforie şi Techirghiol.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.