EUR
4,85 RON
(-0.23%)
USD
4,34 RON
(+1.23%)
GBP
5,41 RON
(-0.1%)
CHF
4,56 RON
(+0.23%)
BGN
2,47 RON
(-0.03%)
BYN
1,68 RON
(+1.23%)
CAD
3,10 RON
(+0.67%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,68 RON
(-0.38%)
JPY
0,04 RON
(+1.07%)
CZK
0,18 RON
(+0.29%)
INR
0,06 RON
(+1.08%)

 

Preţul cărnii de porc şi de pasăre nu va creşte la producători

Preţul cărnii de porc şi de pasăre nu va creşte, la producători, cel puţin 3-4 ani de acum încolo, acesta urmând să fie menţinut şi cu ajutorul schemei financiare care va fi acordată pentru condiţii de bunăstare la porc şi pasăre, a declarat marţi (12 octombrie 2010) secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, la un post privat de televiziune.

„Aşteptăm la sfârşitul acestei luni acordul Comisiei Europene pentru a putea da producătorilor sprijinul financiar pe bunăstare la porc şi pasăre. Acest lucru va ţine pe loc preţurile la carnea de porc şi pasăre, la producători, cel puţin 3-4 ani de acum încolo, dar pe întreg lanţul alimentar nu putem noi garanta că se va întâmpla la fel”, a explicat Rădulescu.
Oficialul român a mai adăugat că în această perioadă scumpirile care pot apărea la anumite alimente sunt doar scumpiri de sezon. De asemenea, în cazul importurilor, preţul produselor alimentare depinde de cursul de schimb valutar.

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat recent că preţurile produselor de bază ar putea înregistra o creştere cu un procent între 8 şi 10%. Ulterior, şeful de la Agricultură a anunţat că nu va promova niciodată o politică de creştere a preţurilor produselor agro-alimentare şi consideră că, în acest moment, aceasta este nejustificată şi artificială.

Potrivit datelor MADR, România continuă să importe cantităţi importante de carne de porc, fie proaspătă, refrigerată sau congelată, numai în primele şase luni suma cheltuită depăşind 127,593 milioane euro pentru o cantitate de 82.384 tone de carne de porc. De asemenea, în topul importurilor se mai află zahărul din trestie sau din sfeclă (185.247 tone), în valoare de 88,36 milioane euro, alte preparate alimentare – 66,124 milioane euro, turte şi alte reziduuri din extracţia uleiului de soia – 65,476 milioane euro.

Ţările comunitare au fost principalele surse de aprovizionare cu produse agroalimentare pentru România în primul semestru din acest an, cu un total de 1,907 milioane tone produse, în valoare de 1,4 milioane euro, în timp ce din ţările terţe România a importat 666.756,56 tone produse, în sumă de 362,85 milioane euro.
Deficitul României în comerţul internaţional cu produse agroalimentare a atins 803 milioane euro, în primul semestru al acestui an, în scădere uşoară, cu 6,3 la sută, faţă de perioada similară din 2009, când a totalizat aproape 858 milioane euro, potrivit datelor MADR.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata