18 milioane de euro pentru linişte în tabăra PD-L şi UDMR la moţiunea de cenzură. Printre beneficiari: oraşul care l-a trimis pe Igaş în Senat şi liceul unde a învăţat Udrea

Cu numai o zi înainte de citirea moţiunii de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc, Executivul a făcut o infuzie de capital, deocamdată pe hârtie, în special în judeţele pedeliste şi udemeriste. Marţi, 19 octombrie, la o lună de zile de la aprobarea în şedinţa de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial, Hotărârea de Guvern prin care se acordă în total 80 de milioane de rei, respectiv peste 18 milioane de euro (calcul efectuat la cursul de luni afişat de BNR:1 euro- 4,2940 lei) pentru 959 de unităţi şcolare din ţară, noteză [block]0[/block].

Potrivit documentului banii sunt destinaţi pentru cheltuieli de capital pentru unităţi şi instituţii de învăţământ. Din anexa alăturată, reiese că cei mai mulţi bani se duc pentru reabilitarea clădirilor, dar şi a unor campusuri.

Şcoala generală din colegiului ministrului de Interne:un milion de lei

De departe, cea mai mare sumă repartizată vreunei unităţi şcolare se va duce în oraşul Pecica, colegiul unde a fost ales ca senator actualul ministru de Interne, Traian Igaş. Potrivit documentului, la Pecica se va duce suma de un milion de lei la Grupul Şcolar „Gheorghe Lazăr”, „pentru o clădire nouă la Şcoala generală oraşul Pecica”. Pe locul doi în topul centrelor şcolare norocoase se numără Liceului Teoretic „Ady Endre” din sectorul 2 Bucureşti, liceu maghiar căruia i s-au repartizat 600.000 de lei.

Şi liceul în care a învăţat actualul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, respectiv Colegiul Naţional „Bogdan Petriceicu Haşdeu” nu a fost uitat de guvernanţi. Cabinetul Boc a găsit în „puşculiţă” 200.000 de lei pentru reabilitarea corpului 6 al clădirii din municipiul Buzău.

Citește și
2 Comentarii
  1. Nico spune

    Astea reprezinta cheltuieli de capital si institutii de invatamant. Ce-I rau ca au ajuns si la colegiul unde a anvatat Elena Udrea.

  2. Geta spune

    Merita apreciata pentru modul cum stie sa gestioneze fondurile distribuite prin MDRT.Foarte bine a facut ca o parte au ajuns si la colegiul unde a studiat

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.