O mare parte a furturilor din locuinţe, provocată de neglijenţa proprietarilor

Un sfert din furturile din locuinţe înregistrate anul 2009 la nivel naţional au fost cauzate de ignoranţa sau neglijenţa proprietarilor.

Declaraţia aparţine comisarului Marius Tache, ofiţer de prevenire la Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii (ICPC), şi a fost făcută miercuri (20 octombrie 2010) la Palatul Parlamentului, odată cu lansarea Campaniei de prevenire a furturilor din locuinţe.
Printre obiectivele propuse, campania iniţiată de ICPC şi intitulată sugestiv ”Un plus de siguranţă” urmăreşte informarea cetăţenilor cu privire la modalităţile de prevenire şi combatere a furturilor din locuinţe şi prezentarea unor soluţii practice oferite de specialiştii în tehnică de securitate.

”Am iniţiat această campanie, în pragul sărbătorilor de iarnă, pentru că în această perioadă se constată o creştere a infracţiunilor de furt din locuinţe”, a precizat Tache.
Potrivit oficialului ICPC, ignoranţă este atunci când o persoană nu schimbă o yală aproape stricată de la uşa propriei case sau un bec ars de pe scara blocului, sau atunci când montează un interfon la scara blocului, dar nimeni nu îl foloseşte corespunzător, dar şi atunci când având montată o yală la uşa blocului, se ţine uşa încuiată doar noaptea, nu şi ziua când se comit cele mai multe furturi.

În ceea ce priveşte neglijenţa, reprezentantul ICPC a explicat că aceasta este provocată de către acei proprietari care primesc în casă orice necunoscut care oferă cele mai tentante promoţii sau cele mai ieftine produse, ori când lasă anunţuri pe telefon sau la poartă că sunt plecaţi în concediu şi se întorc abia peste o săptămână.
Proiectul are ca public ţintă atât publicul larg, cât şi asociaţiile de proprietari şi locatari, promovând în mod deosebit soluţiile de securitate.

Campania ”Un plus de siguranţă” se înscrie în acţiunile Poliţiei Române pentru anul 2010, de prevenire şi combatere a infracţiunilor contra patrimoniului. În cadrul campaniei, ce se va derula până în apropierea sărbătorilor de iarnă, vor fi utilizate 12.000 de afişe, 12.000 de pliante şi tot atâtea stickere cu logo-ul campaniei.

Preşedintele Asociaţiei Române pentru Tehnică de Securitate, Silviu Clep, partener al IGPR în acest proiect, a atenţionat asupra necesităţii educării consumatorului de securitate de ce are nevoie pentru protejarea locuinţei proprii şi a recomandat să se apeleze numai la firmele specializate în sisteme de securitate licenţiate, care pot transmite un mesaj corect.

El a estimat că preţul unui sistem de securitate, la bloc, poate merge de la 200 de euro până la câteva mii de euro. ”Beneficiarul sistemului de securitate trebuie să fie într-o permanentă colaborare şi comunicare cu prestatorul serviciului de securitate, pentru că, din păcate, sunt mulţi consumatori care investesc în sisteme de alarmă, fără să înţeleagă cum să le folosească”, a mai precizat preşedintele ARTS. Palatul Parlamentului găzduieşte, în intervalul 19-21 octombrie, Expoziţia internaţională dedicată Sistemelor şi Serviciilor de Securitate.

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.