112 morţi şi 502 dispăruţi în valul seismic în Indonezia

Cel puţin 112 persoane au fost ucise şi peste 500 erau declarate dispărute miercuri (27 octombrie 2010) în zori după puternicul seism urmat de un tsunami care a lovit luni seara insule izolate în Indonezia, potrivit unui ultim bilanţ stabilit de autorităţi, citate de AFP.

Responsabilul serviciilor de urgenţă în provincia Sumatra de Vest, Harmensyah, a precizat că nouă turişti australieni, care fuseseră declaraţi dispăruţi, au fost localizaţi la bordul unei nave. „Toţi pasagerii au supravieţuit. Nava Southern Cross se îndreaptă spre insula Sikakap”, a spus el.
Seismul s-a produs luni, la 21h42 (14h42 GMT), la o adâncime de doar 14,2 km, în largul arhipelagului Mentawai (în Oceanul Indian), potrivit observatorului geologic american (USGS). El a fost urmat, după puţin timp, de un tsunami cu valuri de trei metri, care au devastat zece sate de pe coastă.

Insulele Mentawai, preferate de surferi, sunt dificil de accesat, unica posibilitate fiind cu vaporul de la Padang, marele oraş portuar din vestul Sumatrei, de unde au fost trimise echipele de intervenţie.
Această regiune este considerată de „risc ridicat” pentru că este situată într-o zonă în care plăcile tectonice indo-europeană şi eurasiatică se apropie cu viteza de 5-6 cm anual. În urmă cu un an, în 30 septembrie 2009, regiunea Padang a fost lovită de un seism cu magnitudinea 7,6 pe scara Richter, care a antrenat moartea a 1.000 de persoane şi importante pagube materiale.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.