Sarkozy supervizează spionarea ziariştilor

Nicolas Sarkozy supervizează personal supravegherea unor ziarişti, afirmă ‘Le Canard enchaîné’, într-un articol semnat de redactorul şef al săptămânalului, Claude Angeli. Acuzaţia este gravă, relevă ziarul Le Monde, care citează publicaţia menţionată.

Citând surse anonime din cadrul Direcţiei Centrale de Informaţii Interne (DCRI), săptămânalul satiric scrie că ‘cel puţin de la începutul anului, de îndată ce un jurnalist începe o anchetă incomodă pentru el sau pentru ai lui, Sarkozy îi cere lui Bernard Squarcini, (şeful direcţiei franceze de informaţii) să se ocupe de acest neruşinat. Mai clar, să îl pună sub supraveghere, să îi monitorizeze relaţiile şi, mai ales, informatorii’.

Potrivit publicaţiei, DCRI a creat chiar un grup special însărcinat cu depistarea surselor anumitor ziarişti. Metoda, explică Le Canard enchaîné, constă mai întâi în verificarea facturilor telefonice detaliate ale ziariştilor pentru a le identifica sursele. ‘Operatorii telefonici sunt în complicitate cu noi’, afirmă o sursă din cadrul DCRI.
Săptămânalul îşi bazează afirmaţiile pe mai multe declaraţii ale membrilor anturajului prezidenţial, potrivit cărora ‘unii nu fac un secret din aceste obiceiuri proaste’.

El îl citează în primul rând pe Claude Guéant, secretar general la Palatul Elysée, care ar fi explicat primăvara trecută în faţa diplomaţilor: ‘Ziariştii, îi încadrăm’.
Un alt exemplu citat de săptămânal este acela al unei plângeri depuse împotriva unei anumite persoane de Bernard Kouchner, pentru a cunoaşte sursele folosite de „Canard enchaîné”.

‘Un mare număr de angajaţi ai Ministerului de Externe au fost atunci convocaţi la sediul DCRI’, relatează publicaţia care aminteşte, de asemenea, şi cazul mai recent al ziariştilor de la ziarul Le Monde sau de la Mediapart, ale căror facturi detaliate telefonice au fost consultate în condiţii ilegale, în contextul dosarului Bettencourt.
Referindu-se şi la recentele spargeri ale căror victime au fost ziarişti de la Le Monde, Mediapart şi Le Point care se ocupau de afacerea Bettencourt, ziarul menţionează operaţiuni care ‘ar fi putut fi încredinţate unor oficine şi nu DCRI’.

În sfârşit, „Le Canard enchaîné” afirmă că atunci când a fost întrebat în legătură cu aceste spargeri, la 29 octombrie, la Bruxelles, Nicolas Sarkozy s-a mulţumit să afirme:’Nu văd de ce m-ar privi acest lucru’. Fără a condamna aceste acţiuni.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.