Misiune imposibilă: să găseşti o fată frumoasă în România

În România fetele-s cu adevărat frumoase doar în staţia de autobuz. Dar, dacă le pui să-şi dea hainele jos, să deschidă gura, să lege onorabil două vorbe sau le cercetezi trecutul, ai un şoc. La această concluzie au ajuns cei mai mari scotocitori de tinere şi 100% netunate talente, echipa Miss Universe România, într-o ţară care are tot atâtea fete frumoase câte păreri despre fotbal sau politică: câtă frunză, câtă iarbă, publică Realitatea.net.

„Eu încă mai cred că-s fete şi frumoase, şi deştepte în România. Bănuiesc, de fapt, că eu încă nu le-am văzut”, spune Valentina Ionescu, director de program al Miss Universe România, a cărui caravană a pornit deja să bată ţara în lung şi-n lat în căutarea frumuseţii perfecte, care s-o reprezinte la faimoasa competiţie anul viitor. Iar într-o ţară plină ochi de „domnişoare superbe”, să găseşti această frumuseţe e ca şi când ai căuta acul în carul cu fân. „Ia-le şi pune-le într-un costum de baie, întreabă-le câte ceva şi o să vezi că n-ai de unde să alegi. E ca-n fotbal la noi, mulţi jucători talentaţi, dar cu nici un rezultat”, rezumă Valentina Ionescu situaţia, care-i albastră, în esperanto-ul ambelor sexe, limbajul microbistic.

Citeste si:  Sfaturi pentru a preveni îngrăşarea în timpul călătoriilor turistice

De ce fetele frumoase nu-s deloc frumoase când te apropii suficient de ele, explică, metodic, pe puncte, tot ea, care a văzut numai anul trecut 6.000 de candidate la titlu. „În primul rând, la noi, în România, e o problemă cu dinţii. Deschide gura şi sunt cariaţi sau strâmbi. Am întrebat o fată frumuşică foc, studentă la ASE,  mi-a răspuns – O am din naştere-. De parcă s-a născut cineva cu dinţi vreodată…”, nu ştia Valentina Ionescu dacă să râdă sau să plângă.

„În al doilea rând, ne trimit nişte poze în care arată superb şi când le dezbraci vezi că au pe ele trei rânduri de şunci„, adaugă Mihaela Bădăuţă, „bonă” a miss-elor în cantonament. „Nu fac sport, au carnea lăsată sau sunt pline de celulită”, o completează Diana Urdăreanu, fostă reprezentantă a României la Miss Universe în 1997. „Sau au cicatrici, tatuaje, piercinguri, operaţii. Vin cu silicoane şi nu recunosc nici picate cu ceară că şi le-au pus. Trebuie să le pipăi ca să le demonstrezi că nu sunt adevărate”, preia din nou ştafeta bona Mihaela Bădăuţă. Una dintre fetele cu sâni naturalizaţi cu bisturiul chiar a impresionat-o, când a început să plângă după ce a fost nevoită să-şi recunoască implanturile: „Până acum am avut numai neplăceri că n-aveam silicoane, iar acum nu mă primiţi pentru că am, ne spunea ea. Era o fată foarte frumoasă”.

Citeste si:  38 de sportivi români vor participa la Jocurile Mondiale de vară Special Olympics
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close