Ministerul Finanţelor a împrumutat circa un miliard de lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice a atras luni (8 noiembrie 2010) 999,98 milioane lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, în valoare de un miliard de lei, cu scadenţa la un an, aceasta fiind a treia licitaţie de titluri de stat din luna noiembrie 2010.

Volumul total al cererii din partea celor 12 bănci a fost de 1,392 miliarde lei. Au depus oferte 12 bănci : Alpha Bank România, BRD – Groupe Societe Generale, Banca Comercială Carpatica (BCC), Banca Comercială Română (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank România, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank România şi UniCredit Ţiriac Bank. Titlurile de stat au scadenţa la 12 luni, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecată emisiunea este de 7,3 la sută.

Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 6,60 la sută. MFP are un program de împrumuturi de la bănci în noiembrie de 4,6 miliarde de lei (peste un miliard de euro) prin 6 emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat. În primele 10 luni din 2010, MFP a împrumutat de pe piaţa internă aproape 30 de miliarde de lei, după ce, în 2009, a atras aproape 65 de miliarde de lei.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata