Parlamentari fără nicio lege

Politicienii continuă să întindă la maximum nervii şi răbdarea românilor jucându-se, de-a dreptul, cu valoarea leului şi cu dobânzile cerute de bancheri, prin amânarea, total ilogică, a adoptării unor legi de care România are disperată nevoie. Legea pensiilor, a salarizării unitare şi cea a bugetului de stat trebuiau să fie deja adoptate. Nu pentru că cere FMI, ci pentru că este nevoie de ele. Nu până la termenul maxim acceptat de Fond, adică peste cel mult 45 de zile, ci azi, acum.

Citeste si:  O nouă sesiune de primire a cererilor de finanţare, la APDRP

Politicienii din Opoziţie apar evlavioşi la TV şi spun că adoptarea celor trei legi este imposibilă pentru că nu pot vota dacă Roberta Anastase este în sală la loc de frunte. Cei de la Putere, la fel de evlavioşi, susţin că fără cele trei România nu are viitor, că sunt de maximă importanţă, dar totuşi nu atât de importante încât să cedeze cerinţei de a retrage sprijinul acordat Robertei Anastase.

Nu interesează pe nimeni altcineva, cu excepţia lor, cine va câştiga lupta dintre PDL, PSD şi PNL, privind cine dă cu ciocanul de lemn în masa cea mare din Parlament. Pe absolut nimeni – apreciază Victor Rotariu în Gândul.

Citește și
1 Comentariu
  1. alegatorul spune

    Se pare ca este nevoie de Parlament, numai in caz de urgenta.
    La ce bun irosim atatia bani pentru ei?
    Inclusiv programul de lucru al parlamentului este stabilit de guvern? Halal democratie !!!!!!!!!
    Rusine parlamentarilor, oricine ati fi !!!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata