Victor Ciutacu pleacă la Realitatea?

Din decembrie, jurnalistul Victor Ciutacu nu va mai realiza „Vorbe grele” la Antena 3, urmând să treacă în curtea Realităţii TV, susţin surse din acest post, potrivit Evz.

Ciutacu a primit o ofertă din partea lui Sebastian Ghiţă, noul manager al postului, cu care, de altfel, a şi negociat.

Potrivit unor surse de la Realitatea, cele două părţi încă nu au semnat nimic, dar negocierile sunt „foarte, foarte avansate”.

Talk show-ul lui Ciutacu va fi difuzat, cel mai probabil, între orele 19.00- 21.00, înainte de „Ora de foc”, moderată de Oana Stancu.

Citeste si:  Restricţii de circulaţie pentru vehiculele de peste 7,5 tone

Motivul plecării lui Victor Ciutacu este nemulţumirea sa faţă de promisiunile neonorate de reprezentanţi din trustul Intact. Mai exact, acestuia i se promisese că emisiunea „Vorbe grele” va fi mutată de la Antena 2 la Antena 3, în prime-time. În schimb, a ajuns să fie difuzată săptămânal, vineri seara, de la ora 23.00.

Citește și
2 Comentarii
  1. Sofariu Mihaela spune

    Nu o sa inteleg niciodata ,cum poate pleca Ciutacu la realitatea.
    Stiu ca este si redactor sef la Jurnalul National,renunta si la acest post?
    Oricum eu nu-l voi mai urmari la realitatea.
    Cum ramane cu prietenia cu Badea,Gadea ,Radu Tudor?
    Se duce dupa ciolan,am crezut ca are coloana vertebrala,dar m-am inselat.
    S-ar putea sa ajunga la B1 tv.
    Noroc Bun!!!!!!

  2. gigel spune

    Ii respect pozitia doreste sa fie auzit la ore cu audenta maxima de nu arfi citi va ca el noi cei de jos nu am sti cit fura acesti nenorociti. Ori cum nui mai poate opri decit o revolta a populatiei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata