Bucureştiul ar putea pierde o treime din spaţiu verde

Bucureştiul va pierde o treime din spaţiul verde, dacă se va aplica noua formă a OUG 114 din 2007 cu modificările aferente, este concluzia la care au ajuns luni (15 noiembrie 2010) primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi reprezentanţii mai mult ONG-uri, care militează pentru aplicarea acestei ordonanţe în vechea variantă.

„În legătură cu această ordonanţă, am adresat o scrisoare Parlamentului şi am cerut să fie admisă prezenţa mea la Comisia administrativ-teritorială şi la cea de Mediu – la Camera Deputaţilor şi la Senat -, pentru ca oamenii atunci când votează să o facă în cunoştinţă de cauză”, a spus Oprescu, atrăgând atenţia că s-ar putea ajunge să se facă ”jaf cu spaţiile verzi”.

Citeste si:  Am contribuit la UE cu 3 miliarde. Înapoi am primit doar 553 milioane

Primarul general a arătat că, dacă s-ar adopta această ordonanţă cu modificările propuse, atunci nu va mai dori să audă nicio vorbă „de la decidenţi sau de la alţii, că Oprescu le-a dat voie să facă construcţii în parc”. El a mai precizat că Planul Urbanistic General al Capitalei trebuie prelungit, pentru a nu se crea o zonă de haos, „cu clădiri construite până la linia de tramvai”.

Referitor la OUG 114/2007, Dan Trifu, preşedintele Fundaţiei „Eco Civica”, a spus că prin modificările aduse acestei ordonanţe se urmăreşte avantajarea dezvoltatorilor imobiliari, prin mărirea preţului terenului în vremuri de criză, precum şi o nouă sarabandă a retrocedărilor, de care vor beneficia recuperatorii de terenuri aflate în litigiu.

Citeste si:  Ordonanţa privind plata drepturilor salariale câştigate de bugetari în instanţă, adoptată de Senat

Potrivit directorului Direcţiei de Mediu, Oana Grigore, Primăria Generală a inventariat până în prezent peste jumătate din spaţiul verde al Capitalei. Oficialul PMB a mai declarat că Bucureştiul are 129 de parcuri şi aproape 400 de hectare de terenuri degradate, aflate sub incidenţa legilor 10 şi 18, acestea neputând fi amenajate ca spaţii verzi.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close