SUA, stânjenite că au fost un „refugiu” pentru nazişti

Un raport pe care administraţia americană a încercat să îl ascundă timp de patru ani arată că Statele Unite au încheiat, după cel de-al doilea război mondial, un ‘pact cu diavoluľ şi au fost un ‘refugiu’ pentru criminalii nazişti.

‘Statele Unite, care se laudă cu faptul că sunt un refugiu pentru persecutaţi, au devenit, într-o oarecare măsură, un refugiu şi pentru persecutori’, afirmă Biroul pentru Investigaţii Speciale (OSI) în acest raport publicat de New York Times, relatează săptămânalul Le Point în ediţia de duminică.
Creat în 1979 pentru depistarea şi expulzarea naziştilor refugiaţi pe teritoriul american, OSI a fuzionat recent cu alte servicii ale Ministerului american al Justiţiei, în cadrul secţiei ‘Drepturile omului şi ordine speciale’.

Raportul prezintă activitatea OSI de la crearea sa şi face dezvăluiri legate de ‘compromisul etic al politicii americane de folosire a foştilor responsabili nazişti ca informatori, pentru programul spaţial sau pentru alte proiecte militare secrete’, explică Efraim Zuroff, şeful departamentului pentru depistarea naziştilor din cadrul centrului Simon Wiesenthal.

‘Aceste teme sunt foarte cunoscute’, afirmă specialistul pentru cotidianul britanic The Guardian, dar ‘merită să fie reexaminate’. Şi totuşi acest raport de peste 600 de pagini, elaborat în 2006, a fost publicat integral doar după 4 ani.
Un responsabil al administraţiei, care a dorit să îşi păstreze anonimatul, a afirmat că este vorba de ‘o ciornă care nu a fost validată niciodată şi care conţine erori şi omisiuni’ şi că ministerul renunţase să îl finalizeze din cauza lipsei de mijloace.

În final, ministerul a trimis totuşi o copie extrem de cenzurată Arhivelor de securitate naţională, după ce acestea l-au ameninţat că îl dau în judecată. ‘Ministerul şi-a propus să fie transparent, avocaţi specializaţi au luat decizia ca unele pasaje să fie scoase din respect faţă de viaţa privată şi de lege’, a precizat Laura Sweeney, purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei.

După examinarea pasajelor care urmau a fi scoase, ‘foşti responsabili ai administraţiei’, potrivit Arhivelor, au remis în final raportul integral ziarului New York Times. ‘Acum când putem face o comparaţie între documentul cenzurat şi textul complet, este clar că Ministerul Justiţiei ascunde informaţii fără niciun fel de justificare juridică’, a precizat David Sobel, avocatul Arhivelor.

‘Pentru o administraţie şi un ministru care au promis un nivel ‘fără precedent’ al transparenţei, este vorba de un exemplu grav de contradicţie între realitate şi retorică’, a spus acesta într-un comunicat. Este cunoscut faptul că Statele Unite au primit oameni de ştiinţă germani şi austrieci imediat după cel de-al doilea Război mondial, la început ca să grăbească înfrângerea Japoniei şi apoi pentru ca ei să nu ajungă în URSS.

Dar raportul oferă detalii despre acest lucru şi confirmă că unora dintre nazişti li s-a ‘oferit cu bună ştiinţă intrarea’ în SUA. El aduce informaţii şi despre modul în care CIA a folosit serviciile foştilor nazişti în interiorul şi exteriorul Statelor Unite.
‘Continuăm să ascundem faptul că unele persoane din ţara noastră au denaturat sensul interesului naţional. Este timpul să se afle toate aceste lucruri’, a afirmat pentru canalul de televiziune NBC Abraham Foxman, preşedintele organizaţiei de combatere a antisemitismului, Anti¬Defamation.

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.