SUA le cer diplomaţilor lor să joace un rol mai pronunţat de spioni

0

Cablogramele secrete ale diplomaţiei americane făcute publice de site-ul WikiLeaks par să estompeze graniţele tradiţionale dintre oamenii de stat şi spioni, scrie New York Times.

Statele Unite au extins rolul diplomaţilor americani în ceea ce priveşte colectarea de informaţii din mai multe ţări şi de la organizaţii cum ar fi ONU, dând instrucţiuni personalului de la Departamentul de Stat să adune informaţii despre cardurile de credit, programul de lucru, companiile aviatice folosite şi alte informaţii cu caracter personal despre demnitarii străini.

Philip J. Crowley, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, a contestat însă duminică că diplomaţii americani şi-au asumat un rol nou în străinătate. „Diplomaţii noştri sunt doar atât, diplomaţi,” a spus el. „Ei reprezintă ţara noastră în întreaga lume şi interacţionează în mod deschis şi transparent cu reprezentanţi ai guvernelor străine şi ai societăţii civile.
Prin acest proces, ei colectează informaţii care modelează politicile şi acţiunile noastre. Aceasta este ceea ce diplomaţii, din ţara noastră şi alte ţări, au făcut de sute de ani”, a explicat Crowley.

Cablogramele, trimise unor ambasade din Orientul Mijlociu, Europa de Est, America Latină şi misiunii SUA la ONU, nu furnizează nicio dovadă că diplomaţii americani au încercat în mod activ să fure secretele unor ţări străine, o activitate rezervată de obicei agenţiilor de spionaj.

Deşi Departamentul de Stat a oferit de multă vreme informaţii cu privire la sarcinile oficialilor străini Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) în vederea construirii unor profiluri biografice, informaţiile personale cu mult mai intruzive cerute acum diplomaţilor ar putea fi utilizate de către Agenţia Naţională de Securitate pentru operaţiuni de supraveghere. Un număr de companie aviatică la care un diplomat sună frecvent ar putea fi folosit pentru a detecta planurile de zbor ale respectivului funcţionar.

Mai multe cablograme cereau, de asemenea, diplomaţilor detalii cu privire la reţelele de telecomunicaţii folosite de armatele şi serviciile secrete străine. Deşi Statele Unite plasează în mod regulat ofiţeri ai serviciilor secrete pe post de diplomaţi, marea majoritate a diplomaţilor nu sunt spioni. Mai mulţi ambasadori pensionari şi-au exprimat în acest context temerile că, de acum înainte, angajaţii Departamentului de Stat din străinătate ar putea fi plasaţi în mod obişnuit sub suspiciunea de spionaj şi se vor confrunta, prin urmare, cu dificultăţi în exercitarea sarcinilor sau ar risca chiar să fie expulzaţi.

Ronald E. Neumann, fostul ambasador american în Afganistan, Algeria şi Bahrein, a declarat că Washingtonul cerea în mod constant un volum mare de informaţii despre ţările străine. El s-a declarat însă nedumerit de ce li s-a cerut unor angajaţi ai Departamentului de Stat – care nu erau instruiţi cu privire la metodele de colectare clandestine – să strângă informaţii cum ar fi cea privind numărul cardului de credit.

Cererile formulate diplomaţilor americani vin într-un moment când agenţiile de spionaj americane se luptă pentru a răspunde cerinţelor a două războaie şi unei vânători la nivel mondial de terorişti. Pentagonul a extins drastic, de asemenea, activitatea sa de culegere de informaţii în afara zonelor de război, prin trimiterea de trupe ale Operaţiunilor Speciale la ambasade pentru a aduna informaţii despre reţele de militanţi.

Spre deosebire de miile de cablograme, obţinute iniţial de Wikileaks, trimise de la ambasade la Departamentul de Stat, cele 6 cablograme din perioada 2008-2009, care indică o colectare de informaţii mult mai agresivă, au fost trimise de la Washington şi semnate de secretarii de stat Condoleezza Rice şi Hillary Rodham Clinton.
Una dintre cablograme, semnată de Clinton, listează priorităţile colectării de informaţii pentru personalul american de la Organizaţia Naţiunilor Unite din New York, inclusiv „informaţii biografice şi biometrice despre diplomaţi nord-coreeni importanţi.”

Deşi mai multe tratate interzic spionajul la Naţiunile Unite, este un secret cunoscut faptul că unele ţări încearcă totuşi să spioneze. Într-un singur episod, în 2004, un oficial britanic a indicat că Statele Unite şi Marea Britanie l-au ascultat pe Secretarul General al ONU, Kofi Annan, în săptămânile de dinaintea invaziei din Irak din 2003.
Într-o altă cablogramă trimisă la Ambasada SUA din Bulgaria, în iunie 2009, Departamentul de Stat a solicitat informaţii despre eforturile Bulgariei de a combate spălarea de bani şi traficul de droguri şi detalii despre relaţiile personale dintre liderii bulgari şi oficiali sau oameni de afaceri ruşi.”

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.