Incendiul declanşează o furtună politică în Israel

„Katrina lui Netanyahu”, aşa s-a referit presa israeliană la incediul cel mai devastator din istoria ţării, care a început să fie controlat după patru zile de luptă intensă cu flăcările, potrivit pompierilor.

În timp ce flăcările încep să se domolească, furtuna politică s-a aprins în această ţară care dispune de un important arsenal militar, dar care s-a văzut incapabilă să facă faţă acestui dezastru care a izbucnit în noaptea de joi spre vineri şi care s-a soldat cu moartea a 41 de persoane şi distrugerea a 5.000 de hectare din parcul naţional de pe muntele Carmel.

În total 24 de avioane din peste 12 ţări, inclusiv ale Autorităţii Naţionale Palestina au participat la stingerea flăcărilor. ‘Trebuie să facem un inventar al celor întâmplate şi să vedem cum o ţară atât de avansată şi de sofisticată poate suferi un asemenea eşec’, a declarat ministrul pentru afaceri sociale, Yitzhak Herzog, citat luni de ziarul El Pais.

Presa a apărut duminică dimineaţă plină de critici la adresa executivului lui Benjamín Netanyahu, pe care îl consideră responsabil de faptul că ţara nu este pregătită să facă faţă unor asemenea catastrofe precum cea de pe muntele Carmel şi pentru că ignorat denunţurile pompierilor privind lipsa de resurse. Numeroşi editorialişti au cerut demisia responsabililor din guvern, mai ales a ministrului de interne, Eli Yishai, de la partidul ultrareligios Shas.

Yishai, care nu precupeţeşte eforturile pentru a obţine resurse publice pentru studenţii religioşi şi alţi membri ai comunităţiii sale, a explicat că solicitările lui financiare pentru corpul de pompieri nu au fost ascultate. Premierul Netanyahu a vizitat din nou zona afectată şi s-a lăsat filmat şi fotografiat urcat într-un elicopter, în centrul operaţiunilor şi al populaţiilor sinistrate.

O desfăşurare retransmisă în direct de televiziunea şi de presa guvernamentală care a inundat timp de 3 zile mesajele electronice cu urmărirea îndeaproape a mişcărilor lui Netanyahu. „Eforturile pentru a-i demonstra leadershipul şi a scoate în evidenţă modul cum controlează situaţia au fost ridicole’, a comentat Ben Caspit, un influent editorialist de la ziarul Maariv. „Oamenii care îl cunosc i-au detectat panica.

El ştie acum că trebuie să înfiinţeze o comisie de anchetă’, a adăugat ziaristul. Alte personaje ale lumii politice şi religioase au considerat acest dezastru drept o intervenţie divină. Ismail Haniya, liderul mişcării Hamas din Gaza, a considerat focul ‘o pedeapsă a lui Dumnezeu’ împotriva israelienilor, în timp ce liderul spiritual al evreilor ultraortodocşi sefarzi, Ovadia Yosef, a vorbit de o pedeapsă divină pentru cei care nu respectă preceptele biblice.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.