În Irlanda, salariile guvernanţilor au fost reduse cu 6%

– Parlamentul irlandez a aprobat vineri reducerea salariului minim, precum şi a remuneraţiei membrilor guvernului, măsuri ce figurează în bugetul pe 2011 prezentat la începutul săptămânii, cel mai auster plan din istoria ţării, informează AFP.

Aceste măsuri, înscrise într-o lege asupra unor „măsuri financiare urgente”, au fost aprobate de Dail, camera inferioară a parlamentului, cu o majoritate confortabilă (79 de voturi contra 74).

Plata cu ora minimă pentru în jur de 50.000 de persoane în Irlanda va fi astfel redusă cu un euro, la 7,65 de euro. Printre altele, legea reduce salariile primului ministru şi ale celorlalţi membri ai guvernului cu circa 6 la sută, la 214.000 şi 181.000 de euro pe an respectiv.

Votul acestei noi legi, ce urmează după aprobarea mai multor altor măsuri bugetare în această săptămână, permite bugetului 2011 să treacă peste o nouă etapă în vederea adoptării sale definitive.

Acesta din urmă nu va fi totuşi adoptat înainte de începutul anului viitor, ba chiar în februarie, până când legea finanţelor propriu-zisă, ce formează cel mai gros element al legislaţiei bugetare, nu va fi examinată de deputaţi înainte de mijlocul lunii ianuarie.

Bugetul irlandez pentru 2011, ce a fost prezentat marţi, reprezintă un efort de austeritate de 6 miliarde de euro, cel mai sever din istoria ţării, şi formează principala contrapartidă în salvarea insulei de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

În paralel cu examinarea bugetului, Parlamentul irlandez se va pronunţa miercurea viitoare asupra planului de ajutor internaţional, guvernul acceptând în această joi să îl supună la un vot al deputaţilor.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.