Julian Assange: Cele mai mari atacuri împotriva WikiLeaks au venit de la bănci

La o conferinţă de presă în aer liber acordată din vila de la Suffolk, unde se află plasat în arest domiciliar, Julian Assange a recunoscut că marea parte a atacurilor împotriva portalului său au venit, nu atât din partea guvernelor, cât a băncilor din Dubai, Elveţia, Marea Britanie şi SUA.

Australianul a spus că WikiLeaks a suferit atacuri legale şi tehnice şi împiedicată să-şi desăşoare activitatea de jurnalism de investigaţie, dar că este o organizaţie rezistentă capabilă să ‘suporte decapitarea’, notează luni ziarul El Pais. Julian Assange susţine că Wikileaks este ţinta unei vânători de vrăjitoare. Bank of America s-a alăturat entităţilor care nu mai operează cu Wikileaks.

Banca americană a decis să suspende toate tranzacţiile destinate web-ului care a dezvăluit cablograme secrete ale Departamentului de Stat al SUA. Australianul nu a întârziat să răspundă, denunţând ‘o nouă formă de macartism financiar al SUA’, în aluzie la senatorul Joseph McCarthy, care a hărţuit în anii 50 zeci de artişti şi intelectuali pentru presupusele lor conexiuni cu comunismul.

„Acţiunile lui Bank of America au scăzut cu 3%’, a comentat el. Viitoarele dezvăluiri ale Wikileaks vor avea drept ţintă o mare bancă americană care ar putea fi Bank of America. Organizaţia lui Assange a postat următorul mesaj pe Twitter: ‘Ai afaceri cu Bank of America? Sfatul nostru este să-ţi plasezi fondurile într-un loc mai sigur’.
Julian Assange a negat că l-ar cunoaşte pe fostul ofiţer al serviciilor de informaţii din armata americană, Bradley Manning, acuzat că ar fi furnizat organizaţiei sale rapoarte clasificate şi care l-ar putea face pe australian să fie acuzat de spionaj de SUA.

Într-un interviu acordat canalului ABC, Assange a asigurat că sistemul Wikileaks este proiectat să menţină anonimatul surselor care furnizează organizaţiei documente sensibile ale guvernelor, inclusiv cablogramele diplomatice americane.
Specialistul american, Bradley Manning, analist al serviicilor de imformaţii militare în vârstă de 23 de ani, a fost acuzat de obţinerea unei casete video cu atacul asupra unui elicopter din 2007 în care au murit peste 10 oameni în Irak, între care şi un reporter al Reuteres, de descărcarea a peste 250.000 de documente ale Departamentului de Stat.

Autorităţile americane afirmă că Manning a dat mai departe câteva din cablogramele descărcate, dar nu au spus dacă este vorba de cele dezvăluite de Wikileaks. Imaginile video ale atacului asupra elicopterului au fost difuzate de Wikileaks în aprilie. Manning este închis la baza militară de la Quantico (Virginia), iar mass-media semnalează că procurorii americani încearcă să-l acuze pe Assange de spionaj şi să ceară extrădarea lui în SUA, dacă pot demonstra că l-a ajutat pe Manning să strângă materialul clasificat.

Referitor la cererea sa de extrădare în Suedia, el a spus că încă nu a văzut probele incriminatoare la adresa lui, dar şi-a manifestat îngrijorarea ca SUA să angajeze un proces împotriva lui, pe lângă cel instigat în Suedia. Assange a denunţat totodată ‘campania de calomnii’ lansată împotriva lui şi a dat clar de înţeles că WikiLeaks va continua să funcţioneze, cu sau fără el.

În declaraţii acordate duminică seară BBC din reşedinta în care va sta până la următoarea înfăţişare, Assange a subliniat că ‘există un mare număr de interese – personale, interne sau internaţionale – care alimentează acest proces, încurajându-l şi impulsionându-ľ.
În opinia sa, ceea ce se întâmplă acum în jurul lui, ‘arată lucruri şi aspecte îngrijorătoare pentru Europa, precum faptul ca o persoană dintr-o ţară europeană să poată fi extrădată în altă ţară europeană fără niciun fel de dovadă împotriva sa’.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.