Telegrame WikiLeaks atestă diferendul franco-american privind dezarmarea nucleară

Telegrame americane difuzate de WikiLeaks şi făcute publice miercuri de jurnalul Le Monde confirmă un diferend între SUA, partizane ale unei lumi fără arme nucleare, şi Franţa, reticentă la perspectiva dispariţiei independenţei sale strategice, transmite agenţia France Presse.

După ce preşedintele american Barack Obama şi-a afirmat, în aprilie 2009, dorinţa de a se ajunge la o ‘lume fără arme nucleare’, mai multe telegrame ale ambasadei americane la Paris au evidenţiat reticenţele franceze.
‘Francezii îşi exprimă frecvent preocuparea cu privire la faptul că apelurile în favoarea unei ‘lumi libere de armele nucleare’ vor conduce la o pierdere a legitimităţii (unor arsenale) ce sunt un pilon al apărării franceze’, potrivit unui note datate la 22 ianuarie 2010.

În fond, diferendul este legat de maniera potrivită pentru ‘a găsi un echilibru bun între dezarmare şi neproliferare’, conform unei alte telegrame. Pe de altă parte, cu ocazia unei întrevederi între consilieri ai preşedintelui francez Nicolas Sarkozy la 2 februarie 2010, subsecretarul american pentru apărare Ellen Tauscher a încercat să liniştească Parisul, arată o altă notă: ‘Statele Unite ale Americii nu vor acţiona pripit şi nici nu vor pune în pericol interesele centrale ale Franţei’.

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.