Propunere drastică în Anglia pentru a salva sănătatea: delocalizarea unor servicii în India

Guvernul britanic caută din luna iulie 2010 reţeta potrivită pentru a îmbunătăţi serviciile de sănătate şi a elimina risipa. Obiectivul declarat de ministrul sănătăţii, conservatorul Andrew Lansley, este de a economisi pâna la 20 de miliarde de lire sterline până în 2014, aşa cum cere programul drastic cincinal de redimensionare a cheltuielilor publice, informează Corriere della Sera.

Există două căi în acest scop: fie se reduc drastic beneficiile fie se caută soluţii-expedient care să permită în continuare să se ţină sub control bugetele sănătăţii. Prima soluţie este exclusă. Britanicilor le sunt deja cerute multe sacrificii economice astfel încât a te atinge de unul dintre pilonii statului bunăstării ar însemna să deschizi o rană nouă. Ar fi ca şi cum ai aprinde fitilul unei conflictualităţi deja latente, potrivit ziarului menţionat.

În acest caz se conturează alte propuneri. De exemplu, externalizarea anumitor servicii, în prezent în sarcina Serviciului Naţional de Sănătate (National Health Service, NHS), şi care apasă asupra conturilor sale. John Neilson, care conduce NHS Shared Business Service, jumătate controlată de stat, însărcinată cu evaluarea şi îmbunătăţirea productivităţii şi performanţelor sănătăţii, a spus-o fără ocolişuri în urmă cu două zile: „Dacă vrem sa economisim milioane de lire sterline, trebuie să transferăm gestionarea unor servicii în afara Marii Britanii.”

Citeste si:  Subordonarea presei în Ungaria, o carte de vizită stânjenitoare

„Outsourcing-uľ’, externalizarea, este salvarea, aşa cum se întâmplă pentru aproape toate companiile private. Eventual în India sau o ţară anglofilă, care să garanteze costuri reduse de gestionare. În practică, un pacient care locuieşte in Londra sau Liverpool şi trebuie să facă o programare la medicul de familie, sau pacientul care, la indicaţia aceluiaşi medic trebuie să se supună unor examinări sau să fie spitalizat, va putea suna un call center cu sediul în New Delhi care îl va programa şi va stabili salonul de spital în care va sta.

Citeste si:  CE acordă încă 10 milioane de euro drept ajutor umanitar pentru populaţia civilă siriană

Lucrurile nu se încheie aici: tot în străinătate, de preferinţă în India, vor fi stabilite bănci de date care stochează toate informaţiile cu privire la familiile britanice înscrise în NHS. „Lucrătorii indieni sunt foarte buni în informatică, nu există niciun motiv să-ţi faci griji privind păstrarea bazei de date”, a spus Neilson. Care este alternativa? Pentru Neilson este reducerea tratamentelor şi a rambursărilor prevăzute de sistemul public.

Propunerea sa, primită cu comentarii favorabile de mulţi dintre membrii coaliţiei de guvernare, nu a venit însă în momentul cel mai prielnic: buzunarele cetăţenilor britanici, deja puse la încercare de măsurile de austeritate, au suferit la 1 ianuarie prelevarea determinată de creşterea TVA, (până la 20 la sută) asupra produselor de consum iar dezbaterea cu privire la ieşirea din criza economică şi cheltuielile publice s-a încins. Sindicatele ameninţă cu greve.

Citeste si:  Ponta: Nu o să numesc şi nu o să menţin în Guvern niciun ministru declarat incompatibil

Downing Street a promis, chiar în cursul ultimului vot parlamentar privind revenirea din deficitul bugetar, că vrea să salveze NHS de măsurile drastice ale cancelarului eşichierului. Dar rapoartele prezentate în ultimele săptămâni cu privire la organizarea sistemului de sănătate au semnalat pierderi serioase şi neproductive de fonduri. Rezultatul este că bugetul NHS, care a crescut în ultimii ani cu 70%, este scăpat de sub control.

Premierul David Cameron a promis eficienţă şi calitate, o mai mare autonomie de gestionare şi o responsabilitate mai mare pentru medici şi structurile convenite, dar a cerut ca cheltuielile să fie raţionale. Este nevoie de economii în valoare de 20 miliarde de lire, în caz contrar asistenţa de sănătate va fi în colaps. Să fie oare delocalizarea reţeta magică?, se întreabă în final publicaţia.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close