Polonia ar putea adopta moneda euro în 2015

O dată realistă pentru adoptarea monedei euro de către Polonia este 2015, a declarat vineri (7 ianuarie 2011) Michal Boni, consilier al premierului Donald Tusk, într-un interviu acordat publicaţiei ‘Dziennik Gazeta Prawna’.

Polonia trebuie să-şi reducă deficitul bugetar de la 7 la 4% din PIB, pentru a evita sancţiunile de la Uniunea Europeană, care susţine că ţări ca Polonia, cu sisteme private de pensii, vor fi tratate cu indulgenţă conform noilor reglementări bugetare din UE, a explicat oficialul polonez. El a adăugat: ‘Trebuie să decidem acum când şi cum’ pot fi realizate economiile necesare de 45 miliarde de zloţi (15,1 miliarde de dolari).

Luna trecută, Polonia s-a pus de acord cu Comisia Europeană (CE) că va lua în considerare costurile legate de sistemul său de pensii reformat atunci când se calculează deficitul bugetar al ţării şi datoria publică, ceea ce îi va permite să se eschiveze de la sancţiunile privitoare la încălcarea normelor europene în materie de finanţe publice.

Acordul, încheiat vineri, 10 decembrie, şi aplicabil tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, va conferi o libertate mai mare Comisiei atunci când îşi aplică normele fiscale, luând în considerare reformele sistemelor de pensii, care, deşi încurajate de Bruxelles, pot face ca nivelurile raportate ale datoriei să crească.
Acordul nu va modifica Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE, care limitează nivelurile datoriei şi deficitului şi în privinţa căruia este prevăzută o punere în aplicare mai activă în urma crizei fiscale din zona euro.

Acordul este important pentru Polonia, în condiţiile în care se aşteaptă ca aceasta să înregistreze un deficit de 7,9% din PIB în acest an, şi unde datoria publică se apropie de pragul legal de 55% din PIB, comparativ cu limitele UE de 3% în ceea ce priveşte deficitul şi de 60% în ceea priveşte datoria. Preocuparea imediată este o limită de 55%, care, dacă va fi depăşită, va duce la reduceri dureroase de cheltuieli în conformitate cu legislaţia poloneză.

O parte din problemele fiscale ale ţării provin din reformele sistemului de pensii întreprinse în 1999, care au mutat o parte din contribuţiile angajaţilor la asigurările sociale către fondurile private, în scopul de a evita riscurile demografice, pe măsură ce populaţia îmbătrâneşte.
Cu toate acestea, normele UE nu prevăd o compensare a contribuţiilor la pensiile private, ceea ce înseamnă că sistemul actual adaugă 2,5 puncte procentuale la deficitul Poloniei şi creşte datoria publică cu 2 puncte procentuale anual.

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.