Qatar Airways deschide drumul companiilor aeriene din Golf către Bucureşti

Compania Qatar Airways a aterizat luni (17 ianuarie 2011) pentru prima oară la Bucureşti, cursa Doha – Bucureşti urmând să opereze pe Aeroportul Henri Coandă de 4 ori pe săptămână.

Qatar Airways este prima companie aeriană de cinci stele care vine la Bucureşti şi prima companie aeriană din Orientul Mijlociu care organizează curse directe în România. ‘Vroiam de ani buni să venim la Bucureşti, dar încă nu aveam numărul necesar de avioane pentru acest lucru. România este o ţară stabilă, cu perspective economice şi un mare potenţial turistic aşa că este extrem de interesantă pentru noi.

Odată cu această cursă, pasagerii din România au posibilitatea de a apela la cea mai scurtă distanţă către Orientul Mijlociu, în loc de un zbor către Amsterdam sau Paris. Plus că pot zbura cu una din cele 7 companii de cinci stele din lume’, a declarat preşedintele executiv al companiei Qatar Airways, Akbar Al Baker, care a sosit la Bucureşti în cursa inaugurală.

Citeste si:  Instanța supremă de la Madrid a emis un nou mandat de arestare pe numele lui Carles Puigdemont

Acesta a precizat că pentru început, Qatar Airways va zbura la Bucureşti cu o aeronavă Airbus A320, dar în circa 4-6 luni compania va zbura cu un avion Airbus A321.
‘Acum zburăm pe ruta Doha – Bucureşti – Budapesta, dar odată cu introducerea aeronavei Airbus A321 vom avea curse Doha – Bucureşti şi retur. Atunci când vom ajunge la un anumit număr de pasageri am putea ajunge la Bucureşti o aeronavă Boeing 737 Dreamliner’, a spus preşedintele executiv al companiei.

Compania organizează o promoţie în prima lună de operare la Bucureşti, iar în mod normal, un bilet dus – întors către Doha va costa circa 600 de euro. Compania are 96 destinaţii internaţionale în prezent pe toate cele şase continente, şi intenţionează să ajungă la 130 de destinaţii în următorii ani, fiind în deplină expansiune în Europa.

Citeste si:  Primii 40 km ai Autostrăzii Transilvania ar putea fi daţi în folosinţă la finele lui 2009

‘Faptul că o companie precum Qatar Airways a venit în România înseamnă că există potenţial şi este posibil, mai ales că am avut contacte în acest sens, ca alte mari companii din Orient (n.r.-Emirates, Golf Air) să opereze în curând la Bucureşti’, a declarat Cătălin Radu, director Aviaţia Civilă din Ministerul Transporturilor.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că sosirea Qatar Airways la Bucureşti demonstrează că Aeroportul internaţional Henri Coandă poate deveni un hub regional. ‘Este un pas extrem de important în planul ca Aeroportul Henri Coandă să devină un aeroport regional, iar din acest an vom începe lucrările la metroul care să lege Capitala de aeroport ‘, a mai spus ministrul Transporturilor.

Citeste si:  Haosul bagajelor de pe aeroportul Schiphol strică concediile oamenilor

Prezentă la zborul inaugural Qatar Airways la Bucureşti, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat că România are potenţial turistic şi poate reprezenta o destinaţie pentru turiştii din zona Golfului, iar „Qatar Airways deschide practic această relaţie între România şi Qatar”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close