EUR
4,83 RON
(+0.03%)
USD
4,12 RON
(+0.04%)
GBP
5,36 RON
(+0.08%)
CHF
4,49 RON
(-0.44%)
BGN
2,48 RON
(-0.26%)
BYN
1,68 RON
(+0.38%)
CAD
3,07 RON
(-0.2%)
RSD
0,04 RON
(+0.04%)
AUD
2,94 RON
(-0.62%)
JPY
0,04 RON
(-0.28%)
CZK
0,18 RON
(-0.4%)
INR
0,05 RON
(-0.08%)

Europa, prinsă între giganţii SUA şi China

Este greu de crezut că vizita de stat a lui Hu Jintao în SUA ar putea eşua. Atât la Beijing cât şi la Washington este descrisă drept cea mai importantă vizită din ultimii 30 de ani.

Aceasta de când Deng Xiaoping a decis, în pragmatismul său, să solicite ajutorul capitalismului american pentru a salva comunismul chinez. Dar este greu de crezut şi că summitul Hu Jintao-Barack Obama va reuşi să schimbe lucrurile: superputerea de ieri şi de azi, America, şi provocatorul ei de mâine, China, sunt condamnaţi la o relaţie ambiguă, se arată într-un editorial al ziarului italian La Stampa.

Cele două ţări au interese şi viziuni prea diferite – asupra lor însele şi asupra propriului rol în lume – pentru a putea construi un adevărat condominiu, dar au şi relaţii economice şi financiare mult prea importante pentru a-şi putea permite o ruptură.
Problema Americii de astăzi în faţa ascensiunii unei Chine care are în buzunar 25% din toate rezervele financiare din lume şi o mare parte a datoriei externe americane, le aminteşte analiştilor anglosaxoni de declinul imperiului britanic în faţa afirmării Americii şi a dolarului.

Criza financiară din 2008 a întărit sentimentul că un ciclu s-a încheiat: America este imperiul democratic din trecut, China este Imperiul de Mijloc, neo-confucianist, care regăseşte grandoarea pierdută şi cucereşte viitorul. Previziunea de mai sus este superficială sau cel puţin simplistă, deoarece neglijează o serie de necunoscute decisive, în primul rând capacitatea modelului chinez.
China mai trebuie să demonstreze, cu un PIB pe cap de locuitor în jur de 4.000 de dolari, că va reuşi să devină bogată înainte de a îmbătrâni (demografia merge în acest sens).

Totodată, nu este clar cum va reuşi să ţină împreună piesele delicate ale miracolului economic. Inflaţia, care a reapărut, este un indicator de posibile tensiuni sociale, devenite mai delicate prin tranziţia, prevăzută în 2012, la „a cincea generaţie” de lideri. Hu Jintao este conştient de aceasta fragilitate internă potenţială şi, din acest motiv, la cina de la Casa Alba îi va spune lui Obama că Beijingul are nevoie de o relaţie constructivă cu America şi de tehnologiile sale.

Preşedintele american, care priveşte, în schimb, spre realegerea din 2012, are în China un punct slab. A gestionat prost etapa iniţială a relaţiilor cu Beijingul (celebra mână întinsă în 2009), iar China înseamnă pentru americani – la începutul unei creşteri fără locuri de muncă – concurenţă neloială şi delocalizare. Obama va încerca să-i facă să înţeleagă pe alegătorii săi că o relaţie de cooperare cu Beijingul este răul cel mai mic posibil, dar va trebui şi să obţină ceva, real sau semireal:
reevaluarea parţială a yuanului, deja în curs, progrese privind protecţia proprietăţii intelectuale şi acorduri privind energiile regenerabile.

Atât Obama cât şi Hu Jintao ştiu că 2010 a fost un an falimentar pentru „relaţia bilaterală cea mai importantă din lume” – pentru a folosi expresia lui Hillary Clinton care i-a supărat pe europeni. Vor trebui sa repornească din punctul cel mai puţin simplu: construirea unui minimum de încredere reciprocă.
În problemele comerciale şi valutare tensiunea este puternică, dar şi constrângerile. America îndatorată nu-şi poate înstrăina principalul creditor. China nu poate risca să declanşeze tensiuni protecţioniste în noul Congres al SUA.

Pentru moment, o Chină care investeşte miliarde de dolari pentru a sprijini euro şi prevede un viitor în care yuanul va deveni o monedă internaţională de rezervă nu poate decât să apere dolarul. Poziţia dominantă internaţional a dolarului, a declarat Hu Jintao pentru Wall Street Journal, este un produs al trecutului, dar viitorul nu este încă aici. Numai atunci când va avea pieţele financiare deschise şi mult mai lichide – cu alte cuvinte, atunci când va schimba modelul actual al capitalismului de stat – China se va putea gândi la o monedă globală a sa.

Şi atât timp cât economia Chinei va depinde de dolar, Obama ştie acest lucru, şi noua asertivitate a militarilor va rămâne sub control. Securitatea din Asia, după cum au arătat-o fricţiunile din 2010, are toate ingredientele pentru a genera tensiuni puternice. Washingtonul relansează vechile alianţe regionale, lucru pe care China îl citeşte drept o nouă strategie de îngrădire în detrimentul ei.

Beijingul revendică interese naţionale în Marea Chinei de Sud iar America se întreabă câte bugete militare puţin transparente servesc pentru a pregăti proiecţia puterii Chinei, încheind etapa de „profil scăzut” în politica externă. Dar şi aici, pentru moment, Washingtonul şi Beijingul preferă o cooperare minimă (criza coreeană şi sancţiunile împotriva Iranului sunt un exemplu), mai degrabă decât să intre într-o probă de forţă.

După aşteptările naive din 2009 şi tensiunile excesive din 2010, summitul de la Washington va marca probabil o reechilibrare corectă. Condominiul de care se teme Europa nu se va naşte. China nu a hotărât încă cu adevărat cum să transfere propria creştere economică în responsabilitate internaţională iar America nu ştie încă cum să se adapteze la un sistem global pe care nu mai reuşeşte să îl domine.

Europa va greşi dacă se va limita doar la a scoate un oftat de uşurare. Sistemul internaţional se va schimba oricum şi dacă nu va exista un acord între cei mari va exista o ciocnire. Dacă nu va reuşi să creeze premisele pentru a face parte dintre factorii de decizie în locul celor care suportă deciziile, Bătrânul continent va fi aruncat între vechea dependenţă de securitatea americană şi banii noi care vin din China. Un scenariu deloc plăcut, indiferent din care parte priveşti, conchide analiza.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata