Gripa se îndreaptă spre apogeu în Italia: două milioane de îmbolnăviri

Gripa a provocat deja aproape două milioane de îmbolnăviri de când şi-a făcut apariţia la începutul lunii decembrie a anului trecut. În această săptămână numărul noilor bolnavi este de 350.000 iar el este în continuă creştere, informează joi (20 ianuarie 2011) Corriere della Sera.

„Este faza de ascensiune a epidemiei sezoniere”, a afirmat Alessandro Zanetti, directorul Institutului de Igienă al Universităţii din Milano şi al Centrului de referinţă pentru gripă din Regiunea Lombardia. Dar suntem pe linie cu anii trecuţi. Apogeul se va atinge în săptămânile următoare, la începutul şi mijlocul lunii februarie.
Regiunile cele mai afectate sunt Marche şi Campania. Lombardia se situează pe locul trei, cu 50.000 de îmbolnăviri de gripă şi tot atâtea de maladii respiratorii acute, cauzate tot de virusuri, dar altele decât gripa.

Cei mai afectaţi sunt în primul rând copiii sub patru ani şi tinerii adulţi, în timp ce vârstnicii sunt suficient de feriţi, fie pentru că au o imunitate naturală, deoarece au venit deja în contact în cursul vieţii de mai multe ori cu virusul, fie pentru că mulţi s-au vaccinat.

Au fost înregistrate şi unele decese, dar şi numărul acestora se încadrează în medie: cele mai expuse la risc sunt, ca de obicei, persoanele care suferă de boli cronice sau care au un sistem imunitar alterat.

Virusurile responsabile sunt în primul rând AH1N1, cel porcin pandemic, care anul trecut a suscitat o amplă alarmă. „Cel putin 75% din virusurile izolate sunt de acest tip. Restul este reprezentat de virusul B, de tip Brisbane şi de unele virusuri de tip AH3N2, acestea din urmă tipic sezonier. Şi acest lucru este o veste bună, deoarece sunt cele trei virusuri prezente în vaccinul care a fost până acum administrat populaţiei”, a precizat Zanetti.

În pofida faptului că epidemia este în curs, medicii de familie recomandă vaccinarea şi acum: vaccinul începe să funcţioneze după 10-15 zile de la administrare, dar poate „crea” o bună apărare în perspectiva apogeului de la sfârşitul lunii ianuarie-mijlocul lunii februarie şi a prelungirii epidemiei până în luna martie.
Vaccinul poate fi util în special pentru a preveni complicaţiile. Aşa cum s-a văzut anul trecut, ele sunt mai frecvente la persoanele cu o stare de sănătate precară – pacienţi cu boli cronice, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare, tumorile – dar şi la femeile gravide, cărora li se recomandă vaccinul.

Cu toate acestea, există persoane care au fost vaccinate şi care s-au îmbolnăvit totuşi. „Explicaţiile pot fi 3, spune Zanetti. Prima este că vaccinul apără împotriva a 3 tipuri de virusuri, dar acestea pot suferi unele mici modificări şi, prin urmare, nu mai sunt recunoscute de sistemul imunitar al persoanei vaccinate. A doua este că ar putea să nu fie vorba de gripă ci de sindrom respirator acut. Acesta prezintă mai mult sau mai puţin aceleaşi simptome, dar nu este cauzat de virusuri „reale” ale gripei. A treia explicaţie este că niciun vaccin nu este eficient în proporţie de 100%, din diferite motive”.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata