„Ancheta Chilcot” privind Irakul: 15 acuzaţii cărora Tony Blair trebuie să le dea un răspuns

Fostul premier britanic Tony Blair se confruntă cu 15 acuzaţii în „Ancheta Chilcot” (declanşată de Sir John Chilcot privind implicarea Marii Britanii în invazia Irakului, n.red), informează ziarul britanic The independent.

1.    Inducerea în eroare a Parlamentului asupra legalităţii unei invazii

Declaraţia lui Blair: A informat Camera Comunelor la 15 ianuarie 2003 că dacă Franţa va emite un „veto nerezonabil” la ONU, refuzând să sprijine acţiunea militară împotriva lui Saddam Hussein, Marea Britanie s-ar putea alătura în mod legal unei invazii. „Aceasta este poziţia guvernului şi ea va rămâne”, a spus el.
Adevărul: consilierul şef juridic al său, Lordul Goldsmith, nu a fost de acord cu aceasta afirmaţie.
Dovada: într-o nouă declaraţie făcută la anchetă în această săptămână, fostul procuror general a afirmat că premierul cunoştea punctul său de vedere, dar l-a ignorat. El a spus că s-a simţit „stingherit” de declaraţiile publice ale lui Blair.

2.    Inducerea în eroare a naţiunii asupra armelor de distrugere în masă

Declaraţia lui Blair: într-un dosar din septembrie 2002 cu privire la Irak, el a afirmat în preambul că s-a stabilit „dincolo de orice îndoială” că Saddam fabrica arme de distrugere în masă (ADM).
Adevărul: Se ştie acum că nu au existat ADM în Irak.
Dovada: Irak Survey Group (ISG), trimis să găsească dovezi privind ADM, a venit cu mâinile goale. La 23 ianuarie 2004, liderul sau, David Kay, a demisionat, spunând că nu s-au găsit stocuri de ADM. El a declarat mai târziu: „Se pare că noi toţi ne-am înşelat, în opinia mea, şi acest lucru este cel mai deranjant”.

3.    Inducerea în eroare a Parlamentului privind informaţiile secrete

Declaraţia lui Blair: La 24 septembrie 2002, el le-a spus parlamentarilor că informaţiile secrete au fost „extinse, detaliate şi cu autoritate”.
Adevărul: A fost greşit.
Dovada: Audiat în ancheta din 25 noiembrie 2009, Sir William Ehrman, fostul director general care răspundea de apărare şi servicii secrete în Ministerul de Externe, a declarat că informaţiile secrete au fost întotdeauna puse sub semnul întrebării. În martie 2002, au fost „sporadice şi neuniforme”. În august 2002 un briefing nota: „Ştim foarte puţin” despre armele chimice şi biologice ale Irakului. În septembrie 2002, când dosarul era scris el a afirmat că informaţiile „au rămas limitate”. Spionii britanici au raportat cu 10 zile înainte de război că Irakul a „dezasamblat” armele chimice.

4.    Blamarea falsă a Franţei pentru colapsul discuţiilor la ONU

Declaraţia lui Blair: A spus anchetei că a păstrat relaţii bune deschise cu Franţa, dar că a devenit clar că francezii nu vor sprijini a doua rezoluţie a ONU care să deschidă calea pentru acţiuni militare.
Adevărul: Alastair Campbell a fost instruit să spună jurnaliştilor că Jacques Chirac, la vremea aceea preşedintele Franţei, a declarat că va opune un veto oricărei rezoluţii. Guvernul ştia că nu era adevărat.
Dovada: Stephen Wall, fostul consilier al lui Blair pe probleme ale UE, a declarat anchetei, miercuri, că Blair i-a dat lui „Alastair ordinul să joace cartea anti-franceză”. El a adăugat: „Îmi amintesc că am primit un telefon de la Joyce Quin, fost ministru pentru Europa, care mi-a spus: ‘Oare premierul şi Alastair ştiu că despre ceea ce ei susţin Chirac a declarat că nu este ceea ce el a spus de fapt?’ „şi eu i-am spus ‘Joyce, cred că ştiu’.

Citeste si:  Cele 4 persoane reţinute de procurori în dosarul permiselor auto vor fi cercetate în libertate, potrivit CAB

5.    Exagerarea în faţa Parlamentului a ameninţării din partea lui Saddam

Declaraţia lui Blair: A spus Camerei Comunelor la 24 septembrie 2002: „Programul lui Saddam cu arme de distrugere în masă este activ, detaliat şi în creştere. Politica îngrădirii nu funcţionează”.
Adevărul: Saddam nu a reprezentat un risc substanţial mai mare pentru securitatea mondială decât în trecut.
Dovada: Echipa de cercetare a constatat că nu a găsit dovezi care să arate că ameninţarea din partea lui Saddam era în creştere în momentul invaziei. La prima sa apariţie la anchetă, Blair a recunoscut că acest lucru era adevărat. „Nu a fost atât de obiectiv că el ar fi făcut mai mult. Percepţia noastră privind riscul s-a schimbat.”

6.    Marginalizarea celui mai înalt consilier juridic al său

Declaraţia lui Blair: A susţinut în continuare că nu ar fi fost de acord cu acţiunea militară dacă Lordul Goldsmith ar fi ajuns la concluzia că era ilegală.
Adevărul: Lordul Goldsmith a dezvăluit săptămâna aceasta că a fost marginalizat de la discuţiile despre Irak în timp ce a adoptat opinia că o invazie ar fi ilegală.
Dovada: Lordul Goldsmith a spus „Anchetei Chilcoť’ că el „nu a mai fost consultat în mod activ”, după ce i-a spus lui Blair la 22 octombrie 2002 că el crede că o invazie ar încălca legislaţia internaţională. „Nu am fost suficient implicat în întâlnirile şi discuţiile privind rezoluţia ONU şi politica din spatele ei”, a spus el.

7.    Presarea Lordui Goldsmith pentru a netezi calea unei acţiuni militare

Declaraţia lui Blair: Decizia sa de a invada s-a bazat parţial pe autorizarea pe baze juridice. Adevărul: S-au acumulat presiuni asupra Lordului Goldsmith pentru ca el să se răzgândească şi să concluzioneze că o invazie ar fi legală.
Dovada: Fostul procuror general s-a răzgândit după întâlnirile cu Jack Straw, Sir Jeremy Greenstock, fostul ambasador britanic la ONU şi avocaţii din administraţia lui George W. Bush.

8.    Inducerea în eroare a naţiunii privind ameninţarea din partea Irakului

Declaraţia lui Blair: La 24 septembrie 2003, Blair le-a spus parlamentarilor că Saddam a declarat că „are planuri militare reale şi active pentru utilizarea armelor chimice şi biologice, care ar putea fi activate în termen de 45 de minute, inclusiv împotriva propriei populaţii şiite”. Această afirmaţie a apărut şi în dosarul publicat în acea zi. Nu s-a făcut niciun efort din partea Downing Street de a corecta titlul de pe prima pagină a publicaţiei Evening Standard lui: „45 minute până la un atac”.
Adevărul: Declaraţia intenţiona să se refere la arme cu rază scurtă de acţiune, de teren.
Dovada: Potrivit mărturiilor actuale ale mai multor experţi, declaraţia se referea la arme cu rază scurtă de acţiune precum lansatoarele de rachete. Sir David Omand, fostul coordonator pe probleme de securitate şi servicii secrete al lui Blair a afirmat că declaraţia „nu ar fi trebuit să se facă niciodată”.

Citeste si:  Norvegia: Următoarea audiere a lui Breivik va fi publică

9.    Ascunderea de public a discuţiilor cu preşedintele Bush

Declaraţia lui Blair: Le-a spus parlamentarilor, în iulie 2002: „Nu am ajuns la stadiul acţiunii militare… nu am atins încă punctul de decizie.”
Adevărul: Mai mulţi martori, de la Sir Christopher Meyer la Alastair Campbell, au sugerat ca Blair a făcut un angajament scris de a adera la invazie în timpul unei vizite la Crawford, Texas, în aprilie 2002. Dar înregistrarea celor spuse preşedintelui Bush în note private este ţinută confidenţială.
Dovada: Sir Gus O’Donnell, şeful serviciului civil, a blocat publicarea notelor după ce s-a consultat cu Blair. Sir John Chilcot a făcut clar că aceste documente sunt cruciale în configurarea concluziilor anchetei despre promisiunile făcute preşedintelui Bush privind implicarea Marii Britanii în acţiunea militară.

10.    Ascunderea de colegi a discuţiilor cu preşedintele Bush

Declaraţia lui Blair: Au existat discuţii complete cu Cabinetul despre Irak.
Adevărul: Părţi din discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele Bush, în perioada premergătoare războiului au fost şterse din înregistrările Whitehall.
Dovada: Matei Rycroft, secretarul privat al lui Tony Blair în Downing Street, a declarat că elimină ca rutină orice menţiune privind corespondenţa cu Bush din procesul-verbal al guvernului. Într-o declaraţie nouă pentru anchetă, el a spus: „Îmi amintesc că am făcut acest lucru de mai multe ori. Probabil de vreo cinci ori şi de fiecare dată dintr-un motiv special”.

11.    Lansarea unei invazii a cărei unică (şi ilegală) justificare a fost schimbarea regimului

Declaraţia lui Blair: El a spus în timpul primei sesiunii de probe că politica oficială a Marii Britanii de dezarmare şi a SUA despre schimbarea regimului a fost „un mod diferit de a exprima aceeaşi declaraţie”.
Adevărul: Lordul Goldsmith a fost întotdeauna clar privind faptul că schimbarea de regim nu ar putea fi un motiv justificat din punct de vedere legal pentru invazie. Dar aceasta a fost întotdeauna scopul lui Blair.
Dovada: Alastair Campbell dezvăluie acest lucru în jurnalul său, pe 2 aprilie 2002. El a spus că un grup „a discutat dacă obiectivul central a fost ADM sau schimbarea regimului” şi că „TB a avut impresia că a fost schimbarea regimului”.

12.    Subminarea imprudentă a muncii inspectorilor privind armele

Declaraţia lui Blair; Inspectorii „au indicat faptul că Saddam Hussein nu a profitat de ultima ocazie de a se conforma” cererilor ONU. Oferindu-le mai mult timp nu ar fi schimbat major lucrurile.
Adevărul: Inspectorii conduşi de Hans Blix au dorit mai mult timp şi nu au existat motive de a nu le acorda acest timp.
Dovada: Blair a fost avertizat că inspectorii trebuie să fie siguri înainte de declanşarea unei acţiuni militare. Lordul Williams of Baglan, un fost consilier al lui Jack Straw, a declarat anchetei săptămâna aceasta: „Privind retrospectiv, este dificil să nu susţin că procesul de inspecţie a ONU condus de Hans Blix funcţiona şi că dacă i s-ar fi acordat suficient timp şi resurse ar fi continuat să lucreze şi să împiedice eficient orice eforturi ale Irakului privind armele”.

Citeste si:  Serbia: servicii mai puţin secrete

13.    Nepăsare imprudentă faţă de civilii irakieni

Declaraţia lui Blair „A fost mai bine să ne ocupăm de această ameninţare, să-l îndepărtăm pe Saddam de la conducere şi cred cu adevărat că lumea este un loc mai sigur, drept rezultat,” a spus el.
Adevărul: Chiar şi estimări prudente stabilesc numărul total al deceselor în rândul civililor din Irak, cu 6 cifre.
Dovada: „Irak Body Count” a estimat peste 122.000 morţi în rândul civililor, de la invazia din 2003. Un studiu Lancet din 2006, a estimat 654.965 de decese legate de război. Lipsa unui bilanţ oficial al coaliţiei sugerează o indiferenţă faţă de decesele în rândul civililor.

14.    Eşecul finanţării reconstrucţiei post-război în mod corespunzător

Declaraţia lui Blair: La ultima audiere a anchetei a acuzat Iranul pentru destabilizarea ţării. El a acuzat, de asemenea, lipsa de planificare a SUA.
Adevărul: Planificarea Marii Britanii pentru perioada de după război a dus lipsă acută de numerar şi resurse. Cadre superioare ale armatei au cerut o amânare a invaziei din acest motiv.
Dovada: General-maiorul Tim Cross, care a fost trimis în SUA pentru a discuta despre eforturile de reconstrucţie, a declarat că planificarea post-război a fost „extrem de subţire”. El i-a spus premierului că era nevoie de o amânare.

15.    Punerea în pericol imprudentă a civililor britanici

Declaraţia lui Blair: Din perspectiva anului 2010, Marea Britanie şi lumea sunt mai sigure pentru că Saddam a fost îndepărtat în 2003. „Cred că Saddam a fost un monstru, cred că el nu a ameninţat doar o regiune, ci lumea întreagă”, a spus el.
Adevărul: Teroriştii interni au declarat că au fost motivaţi de invazie. Lucru confirmat şi de ofiţerii de informaţii.
Dovada: Blair a fost avertizat de înalţi oficiali din serviciile de informaţii că invazia va spori pericolul de atacuri teroriste în Marea Britanie. Lady Manningham-Buller, ulterior şeful M-I5, a spus că a transmis acest avertisment cât mai „explicit” posibil. Atentatorii de la 7/7 au pus atacul lor pe seama deciziilor de politică externă, printre care invazia din Irak.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close