„Problema evreiască” în Rusia: evoluţie şi transformare

Vizita preşedintelui rus Dmitri Medvedev în Iordania şi teritoriile palestiniene, pe fondul nerealizării unei vizite asemănătoare în Israel din cauza grevei diplomaţilor israelieni, constituie un bun prilej pentru o analiză a modului în care a evoluat ‘problema evreiască’ în Rusia.

Potrivit cotidianului rus Gazeta, atitudinea faţă de ‘iudeii concreţi’ şi faţă de ‘evreul mitologic’ a fost timp de secole unul din pivoturile statalităţii şi identităţii naţionale ruse. În opinia ziarului rus, această atitudine a fost întotdeauna una duală, evreii fiind consideraţi atât ‘duşmani interni ascunşi’, cât şi ‘parte utilă şi unică a societăţii’. Această relaţie dintre Rusia şi evrei a oscilat mereu în diapazonul dintre pogromuri şi ‘cazul Beilis’, care a salvat onoarea intelighenţiei ruse.

În Uniunea Sovietică, respectiva relaţie duală nu a cunoscut modificări prea mari, în pofida schimbării formale a regimului politic şi proclamării internaţionalismului drept fundament al noului stat. Însă, alături de acest antisemitism oficial, chiar dacă neproclamat, a avut loc şi participarea activă a URSS la formarea statului Israel, aminteşte cotidianul.

Citeste si:  Auto market plunges 60 pct by mid-year

Mitul despre ‘groaznicul popor’ şi despre ‘conspiraţia evreiască mondială’ a existat în URSS încă din vremurile ţariste. De altfel, pe timpul lui Stalin, evreii s-au dovedit ‘cosmopoliţi fără patrie’, ceea ce arăta ca o bătaie de joc chiar a puterii sovietice la adresa propriei idei privind domnia internaţionalismului proletar.
Ce s-a schimbat după destrămarea URSS?

În primul rând, evrei în Rusia au rămas mult mai puţini decât erau pe vremurile sovietice: astăzi, ei numără 1% din populaţia Federaţiei Ruse. În al doilea rând, rolul evreului de ‘duşmanul numărul 1’ a început să fie ocupat, în Rusia, de imaginea caucazianului afacerist.
În al treilea rând, continuă ziarul rus, s-a schimbat în mod principial rolul politic al Rusiei însăşi: în vremurile sovietice ţara era un mare imperiu comunist, în timp ce astăzi este o banală ţară debusolată, care oscilează între statutul de ‘nou imperiu internaţionaľ şi cel de ‘stat naţional ce continuă să există în stadiul de semi-descompunere’.

Citeste si:  E-mailurile climatologilor dezvăluite în scopul discreditării acestora

În al patrulea rând, evreii nu mai sunt văzuţi de partea vulgară a societăţii drept forţă de lucru concurentă (în timpurile sovietice era cultivat mitul că evreii ar ocupa cele mai bune locuri de muncă) sau de contrapondere culturală enervantă, scrie Gazeta.

Pe fondul acestui context complicat, în Rusia, şi nu numai aici, continuă să existe mitul despre arabii palestinieni, care ar fi demult şi brutal asupriţi de arabi. În cazul Rusiei, atitudinea faţă de conflictul din Orientul Mijlociu (OM) se complică şi prin faptul că ea nu poate decide pentru sine de ce ‘Al-Qaida’ este o organizaţie teroristă, în timp ce Hamas – nu, în pofida faptului că metodele de luptă cu oponenţii şi nivelul de radicalism ale celor două structuri sunt aproximativ aceleaşi, subliniază publicaţia.

Citeste si:  De frica Moscovei, Azerbaidjanul nu mai sprijina proiectul Nabucco

Potrivit Gazeta, dispariţia definitivă din viaţa politică internă şi din conştiinţa naţională rusă a inventatei probleme evreieşti şi a imaginii unui duşman sub eticheta ‘Evreu’ ar constitui un semn sigur privind însănătoşirea naţiunii. Nu doar pentru că în faţa Domnului nu există ‘nici elin, nici iudeu’, ci şi pentru că ciocnirile interetnice, alături de corupţia şi autoritarismul unei puteri inamovibile sunt cel mai sigur mijloc de a distruge orice ţară, conchide cotidianul.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata