Fraudă de 3,5 milioane de euro prin afaceri ilegale cu cereale şi îngrăşăminte chimice în Constanţa

Un constănţean în vârstă de 53 de ani este acuzat că a prejudiciat bugetul de stat cu circa 3,5 milioane de euro prin evaziune fiscală şi fraudă, fapte penale comise în 2010 prin efectuarea de tranzacţii ilegale cu cereale şi îngrăşăminte chimice, prin intermediul mai multor firme tip ”fantomă”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa, Gelu Manolescu, a informat marţi, printr-un comunicat remis presei, că ofiţerii antifraudă au documentat activitatea infracţională a lui Gheorghe I., reieşind că pe parcursul anului trecut acesta a achiziţionat orz, rapiţă, grâu şi alte cereale, iniţial de la persoane fizice de cetăţenie bulgară, pe bază de borderouri de achiziţie.
Ulterior, marfa a fost vândută prin intermediul unor societăţi comerciale de tip ”fantomă” controlate de constănţean, cu scopul sustragerii de la plata TVA şi a impozitului pe profit.

Citeste si:  Modificarea unor formulare fiscale

”Operaţiuni comerciale ilicite asemănătoare s-au desfăşurat, prin intermediul firmelor respective, şi cu îngrăşăminte chimice achiziţionate de la o societate comercială din Slobozia”, a menţionat reprezentantul IPJ.
Pe parcursul cercetărilor în acest caz, poliţiştii au efectuat 14 percheziţii la domiciliile persoanelor implicate şi la sediile firmelor vizate, actele de înfiinţare şi funcţionare, precum şi actele contabile şi ştampilele societăţilor fictive fiind găsite la sediul unei societăţi administrate de Gheorghe I. şi într-un autoturism folosit de acesta.

Suspectul şi alţi membri ai grupării infracţionale conduse de acesta ”sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, în modalităţile înregistrării fictive în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat, precum şi a sustragerii de la efectuarea controalelor financiar-fiscale, prin declararea fictivă a sediilor societăţilor comerciale”.
Dosarul în acest caz a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Contanţa cu propunere de declinare a competenţei în favoarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie Constanţa, întrucât prejudiciul stabilit de organele fiscale depăşeşte echivalentul în lei al unui milion de euro.

Citeste si:  Agricultura în Nigeria are o nouă direcţie: "Hrăneşte-te singur!"
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close