Parlamentarii au afaceri cu statul de 258 de milioane de euro. SENATOR CU 617 CONTRACTE: „PENTRU FIECARE ARTICOLAŞ S-A FĂCUT CONTRACT”

– „Cum lucrările făcute de primării sunt pe specificul firmei, vrând-nevrând, ai o relaţie cu statul” – Deputat Constantin Mazilu, afaceri cu statul în sumă de 13,5 milioane de euro, relatează Gândul.info

72 de parlamentari au afaceri cu statul, însumând peste 258 de milioane de euro, conform ultimelor declaraţii de interese, publicate în baza Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

24 din 137 de senatori au afaceri declarate în sumă de 33,4 milioane de euro, iar 48 de deputaţi din 334 au afaceri de 224,8 milioane de euro, informează site-ul cursdeguvernare.ro.

Citeste si:  Gheorghe Marcu recomandă reducerea numărului de parlamentari prin asumarea răspunderii guvernului

Din punct de vedere al repartiţiei politice, afacerile merg aproape simetric cu repartizarea mandatelor: 24 de parlamentari având afaceri cu statul sunt ai PDL, 20 de la PSD, 15 PNL, 9 UDMR, iar câte unul au conservatorii, progresiştii, independenţii şi Forumul Democrat al Germanilor din România.

În listă figurează nume sonore, precum Elena Udrea, Sorina Plăcintă, Silviu Prigoană, Valeriu Tabără, Verestoy Attila, Dan Nica, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu. Însă pomeniţii, cu excepţia ultimului, deşi se poziţionează în jumătatea superioară a clasamentului, între cei 72, din punctul de vedere al valorii contractelor cu statul, nu ocupă primele poziţii. Acestea le revin unor parlamentari mai puţin cunoscuţi, dar care au încasat şi mai încasează sume de zeci de milioane de euro de la autorităţi locale sau centrale, companii de stat, regii autonome. Aşa sunt senatorii Ion Toma (afaceri de 22,5 milioane de euro) şi Florin Constantinescu (16 milioane de euro) şi deputaţii Constantin Mazilu (13,5 milioane de euro), Florin Anghel (11,7 milioane de euro), Horia Teodorescu (9 milioane de euro), Gheorghe Ana (5 milioane de euro).

Citeste si:  Nava cu oi eşuată în Portul Midia
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close